Strategul de comunicare al PNL Galaţi: postări jignitoare, dar şi critici publice aduse colegilor de partid

Vineri, 08 Decembrie 2017 15:35
Publicat în Politica

”Declar deschise pregătirile pentru noul sezon competiţional! Conturile false de Facebook sunt rugate să se abţină, ştim că sunteţi graşi, chei, urâţi şi impotenţi. Asta nu ne împiedică să vă iubim femeile...”, este o postare făcută de strategul de comunicare al PNL Galaţi, Silviu Zinica, pe contul său de facebook. Penelistul gălăţean este şi secretarul general adjunct al Biroului Politic Local din cadrul organizaţiei municipale a PNL Galaţi. S-ar putea spune că Silviu Zinica este aşa de pornit pe cei care ar putea să-l critice la umbra anonimatului, încât e dispus să le ”iubească” femeile. Desigur, răi, graşi, chei şi impotenţi vor fi şi cei care se gândesc că sintagma ”să vă iubim femeile” ar avea tentă sexuală, căci cu siguranţă este vorba de suflet. Ce ar face comunicatorul penelist dacă după conturile false se ascund femei şi deci ar trebui să le ”iubească” partenerii, nu ştim, însă este clar că limbajul acestuia pune în umbră valorile liberale.
Pentru că tot este de actualitate tot ce ţine de viaţa Regelui Mihai ca urmare a încetării din viaţă a acestuia, istoria ne spune că atunci când a fost botezat Principele Mihai, ceremonia s-a desfăşurat sub amprenta frământărilor politice interne, iar liberalii, în frunte cu Brătianu şi Iorga au refuzat să participe la botez, iar exemplele ar putea continua. Nu însă şi în plan local, unde senatorul George Stângă este întrutotul de acord cu postarea lui Silviu Zinica pe care o gratulează cu un mare like, aşa cum se vede şi în printsceenpromovat în partid de însuşi Stângă.
Dar comunicarea plină de zel a lui Zinica nu se remarcă doar pe reţelele de socializare, căci pe blogul acestuia se pot găsi cu uşurinţă reproşuri publice, mai mult sau mai puţin voalate, aduse peneliştilor cu state vechi în partid. Aşa se face că acesta critică aspru aproape tot ce s-a întâmplat legat de evenimentele prin care s-au marcat împlinirea a 150 de ani de existenţă a prestigiosului Colegiu Naţional Vasile Alecsandri. Iată ce a scris penelistul: Vineri, într-un scenariu demn de fratele Caragiale, Colegiul Naţional Vasile Alecsandri din Galaţi, într-o gală organizată cu ocazia împlinirii a 150 ani de existenţă, a luat decizia de a-i premia pe ministrul Educaţiei – Liviu Pop Marian, Ionuţ Pucheanu – primarul municipiului Galaţi, Sorin Enache – viceprimarul municipiului Galaţi şi Mioara Enache - inspector şcolar general al ISJ Galaţi. Luând lista la mână am constatat următoarele coincidenţe:
- Niciunul dintre ei nu a absolvit liceul la CNVA;
- Trei dintre ei sunt membri PSD.
- Persoana care nu e membru PSD este căsătorită cu unul din membrii PSD analizaţi mai sus;
Ce exemplu a vrut să dea CNVA, premiind un ministru agramat şi trei bugetari fără absolut nicio legătură cu trecutul glorios al acestei instituţii, nu înţeleg. Dar poate ar fi bine să se întrebe conducerea CNVA, şi aici îl menţionez inclusiv pe Onuţ Atanasiu – consilier local PNL Galaţi, câţi din elevii instituţiei pe care o conduc rămân în ţară şi se angajează în mediul privat la multinaţionalele hulite de domnul Sorin Enache într-o postare ulterior ştearsă”
De ce nu şi-or spăla rufele murdare în familie, doar peneliştii ştiu.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu