Lacurile şi sistemele cu apă dulce contribuie cu peste 20% la emisiile totale de metan din atmosferă, conform unei descoperiri realizată de o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Geneva, Elveţia, citată recent de Xinhua.Până recent se credea că metanul nu se produce decât în medii private…
Leul de mare (Zalophus wollebaeki) este cel mai comun mamifer din Galapagos, dar cu toate acestea se află în pericol de dispariţie, conform organizaţiei World Wildlife Fund (WWF), în special pentru că este deosebit de vulnerabil la efectele schimbărilor climatice asupra curenţilor oceanici şi în acelaşi timp cade victimă capturilor…
Interesul arătat de colecţionari faţă de obiectele care i-au aparţinut împăratului Napoleon I nu se dezminte: după un bicorn vândut cu peste 1,8 milioane de euro, o frunză de aur din coroana lui Napoleon I a fost adjudecată duminică pentru peste 600.000 de euro, relatează AFP.Această frunză fragilă de laur…
Stratul de gheaţă din Cordillera s-a înjumătăţit în doar 500 de ani la sfârşitul ultimei ere glaciare din cauza încălzirii climei, acest lucru indicând că şi calota glaciară a Groenlandei din prezent ar putea avea un destin similar, conform unui nou studiu publicat în jurnalul ''Science'' citat recent de Xinhua.În…

Mişcarea de rotaţie a Terrei a încetinit

Scris de Miercuri, 22 Noiembrie 2017

Numărul seismelor de mare intensitate va creşte pe plan global în 2018, potrivit unui studiu publicat recent de cercetătorii din Statele Unite. Fenomenul ar fi cauzat de o încetinire ciclică a mişcării de rotaţie a Terrei, informează forbes.com.Oamenii de ştiinţă americani spun că numărul seismelor devastatoare va creşte pe Terra…
Cercetători din cadrul Institutului Portughez al Mării şi Atmosferei (IPMA) au descoperit un rechin gulerat în apele din apropierea coastei Portugaliei, informează CNEWS Matin.Oamenii de ştiinţă vorbesc despre monstrul marin ca despre o "adevărată fosilă în viaţă", deoarece unele rămăşiţe aparţinând aceleiaşi specii au fost datate acum 80 de milioane…
Cercetători din cadrul Institutului Portughez al Mării şi Atmosferei (IPMA) au descoperit un rechin gulerat în apele din apropierea coastei Portugaliei, informează CNEWS Matin.Oamenii de ştiinţă vorbesc despre monstrul marin ca despre o "adevărată fosilă în viaţă", deoarece unele rămăşiţe aparţinând aceleiaşi specii au fost datate acum 80 de milioane…
Un instrument de prognoză dezvăluie care oraşe vor fi afectate pe măsură ce diferite porţiuni ale suprafeţelor îngheţate se topesc, conform cercetătorilor.Instrumentul analizează mişcarea de rotaţie a Pământului şi efectele gravitaţiei pentru a prezice modul în care apa va fi ''redistribuită'' la nivel global.''Acesta oferă, pentru fiecare oraş, o imagine…

Specialitatea "boeuf bourguignon"

Scris de Marți, 21 Noiembrie 2017

Francezii mizează pe celebrul 'boeuf bourguignon', o reţetă tradiţională din carne de viţel tipică din regiunea Bourgogne (estul Franţei), ca fiind specialitatea reprezentativă pentru gastronomia lor, relatează recent EFE.Devansând alte specialităţi precum melcii sau tradiţionala 'cassoulet' — tocăniţă de fasole verde şi carne — 'boeuf bourguignon' a obţinut 23% din…
Aproape un sfert dintre femei s-au confruntat cu abuzuri online, multe dintre ele simţindu-se ameninţate, în timp ce guvernele şi reţelele de socializare nu reuşesc să ofere protecţie, a transmis recent organizaţia Amnesty International, potrivit dpa.Conform unui sondaj realizat pentru această organizaţie de apărare a drepturilor omului de institutul Ipsos…
Verbina, cunoscută la noi cu numele de "spornic" sau "veronica", numită "iarbă sacră" de către persani, egipteni şi romani, tratează o serie de afecţiuni printre care răcelile şi gripa caracteristice anotimpului rece.Verbena officinalis este o plantă din familia Verbenaceae, ordinul Lamiales. Poate fi întâlnită pretutindeni, pe toate continentele, în zonele…
O nouă planetă a fost adăugată pe lista încă restrânsă a celor mai bune candidate pentru căutarea unor semne de viaţă dincolo de sistemul nostru solar, a anunţat recent Observatorul European de Sud (ESO), care are sediul în Garching bei München, Germania, informează AFP.Această mică planetă numită Ross 128b a…
Un instrument de prognoză dezvăluie care oraşe vor fi afectate pe măsură ce diferite porţiuni ale suprafeţelor îngheţate se topesc, conform cercetătorilor.Instrumentul analizează mişcarea de rotaţie a Pământului şi efectele gravitaţiei pentru a prezice modul în care apa va fi ''redistribuită'' la nivel global.''Acesta oferă, pentru fiecare oraş, o imagine…
Cel mai mare diamant prezentat vreodată la o licitaţie a fost vândut recent la Geneva cu aproape 34 de milioane de dolari, stabilind astfel un nou record mondial, au anunţat reprezentanţii casei Christie's, citaţi de AFP.Acest diamant de 163,41 carate, inclus în categoria "flawless" (fără defecte, n.r.) şi montat într-un…
Modificările climatice, manifestate prin fenomene precum albirea coralilor, topirea gheţarilor şi incendii extreme, ameninţă de aproape două ori mai multe situri naturale din patrimoniul mondial în raport cu situaţia existentă în 2014, au anunţat recent reprezentanţii Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN), care au îndemnat comunitatea internaţională să adopte "acţiuni…
Mai mult de 15.000 de oameni de ştiinţă din 184 de ţări au semnat un apel împotriva degradării catastrofale a mediului, într-o iniţiativă de o amploare fără precedent, informează Le Monde şi Europe1."Punere în gardă pentru omenire: al doilea avertisment''. Aceasta este semnalul de alarmă solemn pe care mai mult…
Oamenii de ştiinţă au anunţat, recent, descoperirea celei mai vechi dovezi a producţiei vinului în urma detectării unor amprente chimice ale băuturii alcoolice fermentate realizată din struguri în fragmente de vase de ceramică datând din urmă cu aproape 8.000 de ani aflate în două situri, la circa 50 de kilometri…
Un lot de trufe albe cu o greutate de aproximativ 850 de grame a fost vândut cu 75.000 de euro, recent, la tradiţionala licitaţie organizată în Alba, o localitate din nordul Italiei, informează AFP.La această licitaţie au participat prin intermediul unei transmisiuni prin satelit şi colecţionari din Dubai şi Hong…
Pagina 5 din 167