”Trabucul interstelar” nu pare să fie creaţia unei civilizaţii extraterestre

 
Marți, 19 Decembrie 2017 00:00
Publicat în Mozaic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Misteriosul Oumuamua, un obiect cosmic detectat recent, care are forma unui trabuc şi provine dintr-un alt sistem stelar, nu emite "semnale artificiale", potrivit primelor observaţii făcute de oamenii de ştiinţă aflaţi în căutarea unor forme inteligente de viaţă extraterestră, publicate recent, informează AFP.
Acest corp ceresc cu o structură telurică, al cărui nume semnifică "mesager" în limba hawaiană, a fost reperat pe 19 octombrie cu telescopul Pan-STARRS1 din Hawaii, care monitorizează obiectele ce trec prin proximitatea Terrei.
După descoperirea sa, spiritele s-au inflamat. Ar putea fi acest corp ceresc cu formă neobişnuită creaţia unei civilizaţii extraterestre?
Într-un studiu publicat în revista ştiinţifică Nature pe 21 noiembrie, mai mulţi specialişti au estimat că este vorba despre un asteroid, ce are lungimea de 400 de metri şi lăţimea de doar 40 de metri.
Această formă neobişnuită este fără precedent în rândul foarte numeroşilor asteroizi şi comete ce au fost repertorizate şi care s-au format în sistemul nostru solar, potrivit autorilor cercetării, care au ajuns la concluzia că asteroidul Oumuamua este de natură interstelară.
Potrivit acestor astronomi, Oumuamua a călătorit singur prin Calea Lactee vreme de sute de milioane de ani, înainte de a trece prin Sistemul Solar.
La rândul lor, cercetătorii din programul Brakthrough Listen, dedicat căutării în Univers a semnalelor tehnologice lăsate de o eventuală civilizaţie extraterestră, au îndreptat puternicul radiotelescop din Green Bank (Virginia de Vest) spre Oumuamua.
"Nu au fost evidenţiate semnale artificiale emanând de la acest obiect ceresc (...) însă supravegherea şi analiza datelor vor continua", au anunţat experţii de la Breakthrough Listen într-un comunicat.
"Nu vedem nimic care să emită semnale într-o manieră continuă de pe Oumuamua", a declarat pentru AFP Andrew Siemion, coordonatorul laboratorului Breakthrough Listen din cadrul Universităţii California din Berkeley.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu