Rata de mortalitate în urma operaţiilor chirurgicale este de două ori mai ridicată în Africa decât media în lume, au afirmat recent mai mulţi cercetători într-un studiu care scoate la lumină un flagel rar discutat, relatează AFP.În teorie, mortalitatea ar putea fi mai puţin ridicată pe acest continent decât în…
  Numărul persoanelor tinere care consideră că trebuie să afişeze perfecţiunea pentru a-şi asigura aprobarea celor din jur a crescut cu o treime în ultimii 30 de ani, conform unui studiu citat de Press Association.Tinerii sunt cu 33% mai înclinaţi să creadă că mediul în care trăiesc este excesiv de…
Luxturna, un medicament împotriva degenerării ereditare a retinei care poate evolua spre orbire totală, va fi vândut la preţul de 850.000 de dolari în Statele Unite, ceea ce îl face unul dintre cele mai scumpe tratamente din lume, informează AFP. Potrivit producătorului său, compania de biotehnologie Spark Therapeutics, cu sediul…
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat recent, la Gala Studenţilor Români din Străinătate, că ar trebui simplificată procedura de ocupare a posturilor în sistemul medical.”De la început, de când am venit la gală, am tot insistat că trebuie să schimbăm lucrurile, să facem lucrurile mai uşoare să…
Cu toţii suntem ”condamnaţi” să alergăm după fericire, fie că ne raportăm la ea ca la un imperativ al vieţii, fie că o considerăm o simplă stare de bine legată de absenţa durerilor şi a grijilor de la un moment dat. Deşi nu există o singură definiţie completă a fericirii,…
Dezvoltarea şi educaţia copiilor noştri au devenit unele din priorităţile vieţii noastre, balansând într-o utilă măsură jobul şi hobby-urile. Cu toate acestea, în opinia psihologului Alexandru Pleşea, educaţia primită în scoală, acasă şi pe stradă reuşeşte să le dezvolte doar inteligenţă cognitivă, nu şi inteligenţă emotională, care este esenţială în…
Sistemul de sănătate s-a confruntat în anul 2017 cu o epidemie de rujeolă, cu lipsa vaccinurilor, dar şi a unor medicamente. Potrivit unei centralizări a INSP, numărul deceselor cauzate de rujeolă a ajuns pe 29 decembrie 2017 la 37, numărul cazurilor de rujeolă raportate fiind de 10.279. Producătorii de medicamente…

Dezvoltarea emoţională şi relaţională a lui bebe

Scris de Vineri, 29 Decembrie 2017

Experienţa de a aduce un bebe pe lume va schimba viaţa viitorilor părinţi. Bebe este o nouă persoană, o persoană mică, la început neajutorată, va învăţa să se cunoască, să iubească şi să aibă grijă atât de sine cât şi de alţii. De multe ori, noii părinţi nu au mai…
Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer la femei, afirmă dr. Cezar Betianu, medic specialist Radiologie imagistică în cadrul Spitalului Militar Central, subliniind că, depistat în stadii incipiente, poate fi vindecat de multe ori prin intervenţii chirurgicale limitate, fără necesitatea exciziei în totalitate a sânului afectat.''Cancerul mamar este…
Poluarea aerului cauzată de circulaţia rutieră, mai degrabă decât zgomotul din trafic, pare să fie asociată cu un risc ridicat de naştere a unor copii cu greutate sub cea normală, conform unui studiu realizat în Marea Britanie, citat de Reuters.''Se ştie că zgomotul este asociat cu efecte adverse asupra sănătăţii,…
Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie anunţă că începând cu data de 3 ianuarie 2018 cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, ca urmare a nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor de…
Mici fragmente de plastic au contaminat midiile de pe Terra, din zona arctică europeană şi până în China, semnalând astfel o răspândire globală a poluării oceanului planetar, care afectează deja alimentaţia umană, informează Reuters.Midiile din aparent foarte curatele ape arctice deţin cele mai mari concentraţii de plastic dintre toate midiile…

O nouă teorie privind originile cancerului

Scris de Joi, 21 Decembrie 2017

În timp ce diviziunea anormală, haotică, a celulelor stem reprezintă o cauză importantă a apariţiei cancerului, o echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Washington din St. Louis, Statele Unite, a descoperit că celulele adulte pot juca şi ele, în anumite condiţii, un rol esenţial în dezvoltarea tumorilor, informează…
  În secolul trecut, dansul era una dintre cele mai des întâlnite metode de relaxare, de socializare, de menţinerii greutăţii corporale şi a unui tonus ridicat. Din nefericire, în zilele noastre, dansul nu mai este trăit la intensitate maximă, prin dans nu se mai exprimă emoţiile şi trăirile reale, iar…
Menţinerea unei singure poziţii o perioadă îndelungată, fără posibilitatea de a antrena muşchii şi ligamentele, poate afecta coloana vertebrală sau regiunea lombară, iar bărbaţii cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani sunt cei mai afectaţi de această problemă, au avertizat specialiştii mexicani."Lumbago este o durere în partea de…

Românii nu au timp pentru micul dejun

Scris de Miercuri, 20 Decembrie 2017

De la prima oră a dimineţii parcurgem în minte agenda zilei şi începem să ne planificăm resursele de energie. Cu toţii ne dorim să rezistăm, să fim în formă şi ne îndeplinim obiectivele. Toate acestea sunt realizabile, spun specialiştii, dacă ne rezervăm timp pentru micul dejun. "Este important şi sănătos…
În prezent, smartphone-ul este unul dintre cele mai populare cadouri. Mii de astfel de dispozitive electronice, de altfel foarte utile, au fost oferite cadou persoanelor dragi numai sărbătorile acestea. Cu toţii avem nevoie de smartphone, iar oamenii au devenit dependenţi de acest companion permanent care este deja, practic ataşat de…
Selfita (selfitis) este o problemă psihică, iar persoanele care simt nevoia să publice mereu fotografii cu propria persoană în media de socializare ar putea avea nevoie de ajutor, au atenţionat psihologi din Marea Britanie şi India în urma unor noi cercetări, relatează recent The Telegraph.Termenul a fost introdus pentru prima…
Pagina 9 din 188