Deşi, participarea la un maraton este una dintre activităţile care determină corpul să ardă cele mai multe calorii, există moduri ceva mai puţin solicitante, mai rapide şi mai plăcute prin care putem arde grăsimile. Mai jos veţi găsi şapte metode simple, dar demonstrate ştiinţific, prin care puteam arde un număr…
Deşi micul dejun este considerat cea mai importantă masă a zilei, aproximativ 18% dintre bărbaţii şi respectiv 13% dintre femeile cu vârsta între 35 şi 54 de ani sar peste această masă, informează LiveScience.com. Există însă, conform medicilor şi specialiştilor în alimentaţie, dovezi clare care susţin faptul că nu trebuie…
Aproape trei sferturi (72%) dintre consumatorii europeni online de peste 18 ani apelează la social media pentru a-şi procura informaţii din domeniul sănătăţii, în timp ce 80% dintre medici utilizează canalele şi reţelele online în activitatea lor, arată studiul EY România. Potrivit sursei citate, 80% dintre medicii europeni folosesc canalele…
Dacă ai obiceiul să aduni kilograme în plus imediat după ce ai terminat o dietă, poate că ar trebui să dai vina pe nervi. La nivelul stomacului avem o serie de nervi care anunţă creierul atunci când am mâncat suficient. Însă, atunci când aceşti nervi se obişnuiesc cu alimentele de…

Pătrunjelul - ştii cât te poate ajuta?

Scris de Luni, 23 Septembrie 2013

Sunt relativ puţine medicamentele care se pot lăuda cu proprietăţile de revigorare sau remediere ale pătrunjelului. Un miracol al naturii, care nu ar trebui să lipsească din nici o mâncare. Dimineaţa, când foloseşti peria de dinţi şi observi sângerarea gingiilor, le poţi revitaliza frecându-le cu frunze mărunţite de pătrunjel timp…
Un temperament optimist exercită un efect protector împotriva infarctului, lucru verificat îndeosebi în cazul persoanelor cu risc crescut, scrie passionsante.be. S-a demonstrat în nenumărate rânduri că atitudinile negative - stresul, depresia, anxietatea - acţionează în mod nefavorabil asupra sănătăţii cardiovasculare. Câteva studii au abordat asocierea dintre atitudinea optimistă şi riscul…

Barba spune multe despre cel care o poartă

Scris de Miercuri, 25 Septembrie 2013

Barba pe care o poartă un bărbat spune multe despre activităţile sale, arată un recent studiu britanic. Bărbaţii şi-o aranjează în funcţie de carieră şi de viziunea asupra vieţii, relatează 7sur7.be. Astfel, persoanele în ton cu moda, muzicienii, actorii şi cei care activează în domeniul publicităţii neglijează în general să…
Oamenii de ştiinţă încearcă să dea naştere unor tehnologii mai puţin invazive prin care să ajungă la tumorile din creier. Noua lor invenţie combină tehnici de imagistică cu un sistem robotizat inspirat din natură, cu scopul de a înlătura ţesuturile afectate din creier. Aşadar, o robo-larvă bizară s-ar putea să…
Felul cafelei pe care o bea cineva îi poate reflecta personalitatea, potrivit unor noi cercetări menţionate de Daily Mail. În cadrul unui studiu s-au descoperit caracteristici comune la persoanele cărora le place acelaşi tip de cafea. Cine bea cafea tip cappucino este înclinat să fie obsesiv şi îi place să…
Specialiştii Centers for Disease Control and Prevention (CDC) au publicat primul raport realizat până acum pe tema uneia dintre cele mai subestimate ameninţări la adresa sănătăţii publice: organismele rezistente la antibiotice. În raportul „ Antibiotic resistance threats in the United States, 2013”, cercetătorii americani au ajuns la câteva concluzii îngrijorătoare:…
Societatea franceză Carmat a obţinut autorizaţia să efectueze primele patru implanturi, pe pacienţi din Franţa, ale inimii artificiale bioprotetice pe care a creat-o, transmite Reuters. Într-un comunicat, grupul precizează că a obţinut autorizaţia de la Agenţia Naţională de Securitate a Medicamentului şi Produselor de Sănătate (ANSM) pentru a efectua primul…
Bolnavii de insuficienţă cardiacă trebuie să meargă zilnic cât de mult, iar numărarea paşilor este un important indicator, scrie passionsante.be. O echipă de cercetători japonezi a studiat un grup de circa 200 de persoane suferind de insuficienţă cardiacă, cu vârsta medie de 65 de ani, cărora le-a fost evaluată capacitatea…

Cafeaua încetineşte dezvoltarea cerebrală

Scris de Joi, 26 Septembrie 2013

Consumul de cafea nu face bine creierului în dezvoltare, cum ar fi în adolescenţă. Consumul de cafeină la copii şi adolescenţi a crescut cu 70% în ultimii 30 de ani, îndeosebi datorită băuturilor energizante, relatează 20minutes.ch. Cercetători elveţieni au demonstrat că absorbţia de cafeină de către şobolani aflaţi la pubertate…
Potrivit publicaţiei Time, Google tocmai a lansat o nouă companie numită Calico, al cărei scop va fi tocmai prevenirea îmbătrânirii. Se pare că, pentru început, compania se va centra pe cercetare şi nu pe tehnologii, iar investiţia va fi foarte mică. Prin urmare, va mai dura ceva până când vom…
Disfuncţionalităţile ce apar în funcţionarea unor neuroni situaţi la nivelul hipotalamusului constituie una din cauzele obezităţii, susţin cercetătorii de la Institutul de cercetări biomedicale August Pi i Sunyer din Barcelona, transmite EFE. Un studiu prezentat la Barcelona arată mecanismele prin care controlul apetitului şi al greutăţii corporale este reglat de…

Cine bea alcool mănâncă mai gras

Scris de Marți, 01 Octombrie 2013

Consumul de alcool modifică obiceiurile alimentare, care tind spre gras. Un studiu american desfăşurat pe circa 2.000 de adulţi de vârstă medie (număr aproape egal de femei şi bărbaţi) arată că două-trei pahare sunt suficiente, scrie passionsante.be. Originalitatea cercetării stă în faptul că aportul caloric zilnic şi cel în diferite…

Cacaua stimulează creierul

Scris de Marți, 01 Octombrie 2013

Consumul de cacao ameliorează circulaţia sanguină în creier şi, în acelaşi timp, aporturile energetice. Specialiştii citaţi de passionsante.be vorbesc despre „cuplare neurovasculară”. Pentru a funcţiona corect, creierul trebuie să fie alimentat constant, îndeosebi cu oxigen şi zahăr (glucoză). Când activitatea cerebrală este mai intensă şi fluxul sanguin creşte pentru ca…

Ce alimente ne ajută să dormim mai bine

Scris de Marți, 01 Octombrie 2013

Cine nu doarme bine noaptea este obosit ziua, iar unele alimente, prin conţinutul lor în vitamine şi minerale, pot contribui la îmbunătăţirea situaţiei, scrie passionsante.be Nu sunt soluţii miraculoase, însă aceste alimente, ale căror virtuţi au fost scoase în evidenţă de o serie de cercetări, ar trebui să fie încercate…
Pagina 180 din 187