Chirurgia cardiacă pediatrică din România este în mare deficit

 
Luni, 06 Noiembrie 2017 00:00
Publicat în Sanatate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Cardiovaculară, dr.Viorel Goleanu, chirurg cardiovascular la Spitalul Clinic de Urgenţă "prof.dr.Agrippa Ionescu" din Bucureşti, a declarat recent, că, din păcate, chirurgia cardiacă pediatrică din România este în mare deficit, progresele înregistrate în domeniu în ultimii ani fiind "destul de lente".
"Din păcate, chirurgia cardiacă pediatrică este în mare deficit. În România sunt extrem de puţine centre, depistarea bolilor cardiace congenitale este destul de limitată, este mult, mult loc de mai bine. Se fac eforturi şi materiale şi logistice pentru creşterea numărului de centre care să trateze copiii cu malformaţii congenitale, se progresează în pregătirea medicilor de specialitate, dar după părerea mea, progresele sunt destul de lente. Este clar că este un segment de prioritate în chirurgia cardiacă din România, pe termen scurt şi mediu", a afirmat dr. Viorel Goleanu.
În ceea ce priveşte numărul de medici în domeniul chirurgiei cardiovasculare, având în vedere că tot mai mulţi pleacă în străinătate, dr. Goleanu a subliniat că sunt probleme pentru că ar trebui o mai bună corelaţie între numărul posturilor care se scot la rezidenţiat şi posibilitatea actualelor centre de a le oferi locuri de muncă pentru viitor.
"Este unul dintre punctele prioritare care vor intra în atenţia Ministerului Sănătăţii, a Comisiei de Chirurgie Cardiovasculară din Ministerul Sănătăţii şi a Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară. Este un punct la care trebuie făcut foarte mult", a afirmat preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Cardiovasculară.
Referitor la situaţia bolilor cardiovasculare, sursa citată a precizat că statisticile din toate ţările civilizate arată că aproximativ 2/3 din populaţie se îmbolnăveşte şi moare de boli cardiovasculare.
"În primul rând, prevenţia este lucrul esenţial ca în toate bolile degenerative, iar apoi îmbunătăţirea nivelului de cultură medicală, ca să zic aşa, al populaţiei. Nişte oameni din ce în ce mai bine informaţi asupra bolilor şi, în particular a bolilor cardiovasculare, ne vor ajuta extrem de mult să le depistăm mai uşor şi să le tratăm mai uşor. Din fericire, numărul intervenţiilor s-au înmulţit, dar asta este cu două tăişuri. Adresabilitatea este din ce în ce mai mare, un lucru bun, asta însemnând că şi nivelul de cultură al populaţiei creşte, dar şi pregătirea medicilor de familie este din ce în ce mai bună pentru că îi depistează şi îi trimit la medicii specialişti. În acelaşi timp, posibilităţile de tratament ale centrelor de chirurgie cardiovasculară s-au îmbunătăţit şi, totuşi, sunt liste de aşteptare destul de mari la toate centrele", a explicat dr.Viorel Goleanu.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu