De la o singură ţigară fumată în mod experimental la dependenţă, doar un pas

 
Vineri, 12 Ianuarie 2018 00:00
Publicat în Sanatate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Două treimi dintre persoanele care fumează o ţigară în mod experimental devin fumători zilnici, conform concluziilor unui nou studiu efectuat în Marea Britanie, citat recent de Press Association.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că 69% dintre persoanele care au încercat o ţigară au ajuns să fumeze zilnic, chiar şi dacă doar temporar.
Autorii cercetării, de la Universitatea Queen Mary din Londra, au declarat că aceasta demonstrează ''influenţa remarcabilă pe care o pot avea ţigările după doar o singură experienţă''.
Potrivit experţilor, studiul publicat în jurnalul Nicotine And Tobacco Research susţine reducerea tentativelor experimentale care implică utilizarea ţigărilor în rândul adolescenţilor.
Analiza a cuprins baze de date la nivel mondial privind utilizarea ţigărilor în mod experimental şi a obiceiurilor asociate fumatului, inclusiv din Marea Britanie, Statele Unite, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. În cadrul cercetării au fost incluse informaţii din opt sondaje, care au cuprins informaţii prelevate de la peste 215.000 de persoane.
Echipa de specialişti a descoperit că 60,3% dintre respondenţi au declarat că au încercat o ţigară, iar dintre aceştia 68,9% au spus că experimentul a evoluat către fumat zilnic.
''Aceasta este prima dată când a fost documentată pe baza unui set atât de mare de informaţii influenţa remarcabilă a ţigărilor după doar un singur astfel de experiment'', a declarat profesor Peter Hajek, cercetător-şef la Queen Mary. ''Am descoperit că rata de conversie de la 'fumător pentru prima oară' la 'fumător zilnic' este surprinzător de mare, ceea ce confirmă importanţa prevenirii utilizării ţigărilor în mod experimental'', a adăugat acesta.
''Există îngrijorări potrivit cărora ţigările electronice ar putea crea dependenţă ca şi cele convenţionale, însă nu este aşa. Este uimitor că puţini nefumători care au încercat ţigările electronice au devenit utilizatori zilnici ai acestei metode, în timp ce o proporţie atât de mare de nefumători care au experimentat ţigările obişnuite au devenit fumători zilnici. Este evident că prezenţa nicotinei nu este totul'', a subliniat Hajek.
Potrivit acestuia, în prezent în Marea Britanie se observă o scădere considerabilă a numărului de fumători. Potrivit unei analize efectuată recent în această ţară, doar 19% dintre copiii cu vârste în 11 şi 15 ani au încercat să fumeze.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu