Măghiranul, remediul pentru lipsa poftei de mâncare

 
Vineri, 03 Noiembrie 2017 00:00
Publicat în Sanatate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Plantă plăcut mirositoare, folosită ca mirodenie şi apreciată în tradiţia culinară, măghiranul este cunoscut şi pentru acţiunile energetice benefice.
Măghiranul (Majorana hortensis) face parte din familia Labiatae, fiind înrudit cu menta. Plantă erbacee, originară din Arabia şi Egipt, este cultivată ca plantă anuală în special în zonele cu climat temperat.
Măghiranul nu necesită o îngrijire specială şi pentru a-l avea la îndemână poate fi crescut şi în ghiveci. Rezistă foarte bine la temperaturile ridicate şi în perioadele de secetă, dar este indicat să îl udăm frecvent. În perioada de iarnă este bine să aşezăm ghivecele de măghiran în locuri cu temperaturi mai ridicate.
Planta creşte sub formă de tufă până la maxim 60 de cm, cu tulpina în patru muchii, încărcate de numeroase frunze de dimensiuni mici, cu formă ovală (oblong-ovate), acoperite cu peri de culoare albicioasă.
La vârful ramurilor, măghiranul dezvoltă mici buchete de flori roz, albe sau liliachii, cu bractee violet. Înfloreşte din luna iulie până în luna septembrie. Fructele sunt mici. Seminţele de măghiran sunt maronii, ovale şi de foarte mici dimensiuni.
În scopuri medicinale se foloseşte toată planta, care se recoltează, de două sau trei ori pe an, înainte de înflorire (în lunile iulie-august), pentru a păstra o aromă mult mai intensă. Atunci când înfloreşte, gustul amar devine mai pronunţat. Frunzele de măghiran se adună în buchete şi trebuie uscate în spaţii întunecate, răcoroase şi bine ventilate, astfel îşi vor conserva toate aromele plăcute.
Tulpinile şi frunzele uscate se folosesc la prepararea de infuzii, pulberi şi tincturi. Din florile proaspete se extrage un ulei esenţial galben-verzui, care are un miros penetrant, de camfor. Aroma plantei aminteşte de cea a pinului, cu "nuanţe" citrice.
Părţile aeriene ale măghiranului conţin ulei volatil format din terpinen, pinen, sabinen, carvacrol, precum şi acizi graşi, triterpene, flavonoizi. Planta e bogată în vitamina K, dar are în componenţă şi vitamina E, fier, calciu, mangan, potrivit portalului www.frunza-verde.ro.
Măghiranul, acest condiment străvechi, cu un miros foarte intens şi gust condimentat, uşor iute şi foarte aromat, tradiţional la noi, a fost folosit pentru asezonarea mâncărurilor, supelor şi sosurilor. Este faimos în special în regiunile sudice ale Franţei, unde este cultivat pentru extractul de ulei, care se obţine, prin distilare la aburi, din frunzele şi florile sale.
Măghiranul, sub formă de infuzii şi extracte, a fost utilizat în medicina populară central europeană pentru tratarea bolilor gastrointestinale, iar ştiinţa modernă a dovedit că măghiranul poate fi un remediu eficient în cazul ulcerului gastric, al diabetului şi al hiperlipidemiei (numărul mare de lipide în sânge).
Grecii utilizau planta contra muşcăturilor de şarpe, ca digestiv şi ca leac antiartrită. Vechii egipteni foloseau această plantă în ritualurile de îmbălsămare, dar nu asta a făcut-o "celebră", ci uimitorul ei efect asupra sistemului nervos.
Specialiştii susţin că are proprietăţi tranchilizante şi anxiolitice şi ajută în combaterea oboseli şi a stresului. Infuzia de măghiran susţine funcţionarea normală a sistemului nervos, contribuie la o relaxare optimă şi favorizează somnul, potrivit site-ului www.healthbenefitstimes.com.
Măghiranul are proprietăţi stomahice, antispastice şi sedative. Compuşii pe care îi conţine conferă acestuia proprietăţi antispasmodice, antifungice, antalgice, puternic antibacteriene, calmante, sedative, hipotensive, vasodilatatoare.
Preparatele medicinale din măghiran se recomandă pentru stimularea digestiei, în meteorism abdominal, colici abdominale. Proprietăţile diuretice ale plantei, ajută la eliminarea toxinelor din organism. Sucul proaspăt, extras din frunze, e folosit contra durerilor de cap persistente.
Utilizat sub formă de aplicaţii externe, uleiul esenţial calmează durerile articulare, reumatice, de artrită şi crampele musculare, putând fi util în combaterea durerilor de dinţi şi a ulcerelor bucale, potrivit webmd.com. Gargara cu infuzie de măghiran combate afecţiunile mucoasei bucale (afte, herpesuri).
O cură cu ceai poate fi un remediu pentru lipsa poftei de mâncare, balonări, flatulenţă, nevroză cardiacă, bronşită, tuse spastică. Are efect pozitiv şi în cazul bronşitelor, sinuzitelor, palpitaţiilor.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu