Peste 2.000 de medicamente riscă să dispară de pe piaţă din cauza taxei clawback

 
Luni, 17 Iulie 2017 00:10
Publicat în Sanatate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) au avertizat recent într-o conferinţă de presă, că peste 2.000 de medicamente riscă să dispară de pe piaţă din cauza taxei clawback, care tinde să crească spre 30%.Reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) au avertizat recent într-o conferinţă de presă, că peste 2.000 de medicamente riscă să dispară de pe piaţă din cauza taxei clawback, care tinde să crească spre 30%.Dintre cele peste 2.000 de medicamente, 62% costă sub 25 de lei.APMGR cere trecerea la calculul diferenţiat al taxei clawback în acest an sau la plafonarea acesteia."Tragem un semnal de alarmă legat de disponibilitatea medicamentelor ieftine, accesibile, generice pentru pacienţii români şi, concomitent cu asta, credem noi că şi industria locală a producătorilor medicamentelor generice va suferi enorm. Credem că situaţia actuală va determina retragerea şi mai multor medicamente ieftine generice de pe piaţă. Problema cea mai arzătoare este taxa clawback. Temerea noastră este că pe baza evoluţiei va ajunge la 30% la sfârşitul anului. Este o situaţie absolut dramatică, care pune în dificultate toţi producătorii de medicamente generice, în special pe cei locali", a declarat Adrian Grecu, preşedintele APMGR.Potrivit acestuia, "un clawback de 30% anualizat înseamnă că industria farmaceutică, producătorii de medicamente, contribuie cu 2,6 miliarde de lei la finanţarea medicamentelor din România".Preşedintele APMGR a susţinut că această creştere a taxei clawback ar duce la dispariţia unor medicamente esenţiale pentru milioane de pacienţi, mai ales cei cronici, medicamente care se adresează unor arii terapeutice de bază pentru boli precum cele cardiovasculare şi digestive, cancer, boli ale sistemului nervos central şi ale aparatului respirator.Adrian Grecu a arătat că, din 2016 şi până în primăvara acestui an, au fost introduse 42 de noi molecule pe lista de medicamente compensate generând un consum suplimentar anual de aproximativ 70 de milioane de lei."Introducerea a noi molecule este benefică pentru pacient şi pentru sistemul de sănătate, la fel şi micşorarea plafonului de compensare pentru pensionari. Dar noi, producătorii de medicamente generice, nu mai putem finanţa acest consum de care nu noi suntem responsabili. (...) Revenind la cele 42 de molecule noi, estimăm că într-un an de zile ar putea avea impact măcar de 70 de milioane", a spus Grecu, care a adăugat că şi pacienţii şi economia vor pierde."Un produs cu cât este mai ieftin, cu atât impactul clawback este mai mare, de aceea riscul de dispariţie este mai mare pentru medicamentele generice. (...) Şi plafonarea taxei clawback la 16 % ar fi o soluţie, o gură de aer pentru noi şi restul industriei. Deja, la momentul acesta, suntem atât de disperaţi încât suntem deschişi să acceptăm orice ofertă. Să fim invitaţi la discuţii, putem să găsim şi altă alternativă numai să găsim soluţii, să ieşim din impasul acesta", a completat Adrian Grecu.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu