Plânsul, o modalitate de vindecare a sufletului

 
Luni, 29 Ianuarie 2018 09:29
Publicat în Sanatate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Atunci când suntem bebeluşi, plângem. Plângem când ne este foame, plângem când ne este sete, când ne este somn sau când ne doare ceva, când vrem să fim ţinuţi în braţe şi să primim afecţiune, pentru că plânsul este singurul limbaj pe care-l cunoaştem pentru a ne manifesta nevoile şi dorinţele.
Mai târziu, creştem şi plângem în continuare; atunci când suntem trişti sau când suntem bucuroşi, plângem pentru că în acel moment trăim o emoţie intensă pe care simţim nevoia să o exprimăm. La un anumit moment din viaţă, nu mai plângem sau, mai bine spus, nu mai plângem în faţa altora. Asta se întâmplă pentru că reuşim să ne abţinem, deoarece, la un moment dat, cineva ne-a spus că e ruşine să plângi, că denotă slăbiciune, lipsă de respect de sine etc.
“Într-un punct critic al vieţii noastre, ajungem pe negândite să punem egal între eşec, neputinţă şi plâns. Nimic mai neadevărat! A fi puternic nu înseamnă să te abţii să plângi, nu înseamnă să te prefaci că nu ai sentimente, că eşti doar un robot cu şuruburile perfect unse, că eşti o persoană intangibilă şi atotstiutoare. Nu reuşeşti cu atitudinea asta decât să devii o persoană caraghioasă. “Nu plâng ca să nu vadă ceilalţi! Deci nu plâng pentru că mi-e frică! Deci sunt o persoană puternică?” Răspunsul este categoric NU!”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Adevărata putere ţi-o manifeşti atunci când renunţi la ruşini inutile

În opinia specialistului, adevărată putere ţi-o manifeşti în momentul în care-ţi dai voie să trăieşti aşa cum simţi, să renunţi la frici (în special, frica de părerea celorlalţi), să renunţi la ruşini inutile, să decizi că, în loc să cauţi atât de multă confirmare de la ceilalţi, e mai util să înveţi să te apreciezi, să te iubeşti şi să te accepţi tu însuţi aşa cum eşti.
“Adevarata putere interioară se manifestă atunci când spui şi dezvălui adevărul despre tine, pentru că adevărul eliberează. Veţi găsi probabil destule păreri care spun că plânsul este dăunător din varii motive, însă gândiţi-vă la următorul aspect: Ce anume din funcţionarea organismului nostru este lipsit de sens? Dacă un organ, un os, un hormon, o emoţie, o manifestare este acolo, cu siguranţă are un rol! A descoperit cineva toate tainele creaţiei şi ale universului ca să poată afirma cu toată convingerea că orice din aceste lucruri care ne definesc trebuie scoase?”, declară psihologul.

Plângeţi! Lacrimile ne definesc ca fiinţe umane!

“Deci: plângeţi pentru că emoţiile ne definesc ca fiinţe umane! Plângeţi pentru că manifestarea emoţiilor este sănătoasă! Plângeţi pentru că părerea celorlalţi n-o să vă facă viaţa mai uşoară şi mai frumoasă, părerea celorlalţi nici nu vă ia, nici nu vă dă ceva, este doar o părere (alţii habar n-au ce este bine/ce vi se potriveşte cu adevărat). Plângeţi pentru că a plânge este o dovadă de putere! Plângeţi pentru că plânsul este o modalitate de vindecare a sufletului!”, este recomandarea psihologului.

Beneficiile plânsului

-lacrimile sunt secreţii sărate şi alcaline produse de glandele lacrimale, având un scop biologic şi homeostatic (prin absortia lor în organism la nivelul pielii foarte subţiri de sub ochi);
-lacrimile au scop protector, protejând împotriva factorilor iritanţi precum nisip sau vânt, curenţi de aer sau anumite impurităţi prezente în aer;
-contribuie decisiv la eliberarea toxinelor din organism şi la instalarea stării de bine;
-este considerat a fi o metodă eficientă pentru a elibera hormonii stresului din organism;
-este poate cea mai rapidă, cea mai la îndemână şi firească, cea mai eficientă metodă de a înlătura durerea emoţională;
-plânsul şi lacrimile stimulează eliberarea endorfinelor, anumite substanţe produse de creier, ceea ce, în mod natural, duce la îmbunătăţirea stării de spirit şi la diminuarea intensităţii durerii psihice;
-după o repriză de plâns, valorile tensiunii arteriale scad, iar oxigenul se absoarbe mai bine în globulele roşii.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu