Reducerea masei musculare în timpul chimioterapiei poate diminua şansele de supravieţuire

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reducerea masei musculare în timpul chimioterapiei scade speranţa de viaţă în cazul persoanelor diagnosticate cu cancer esofagian în medie cu circa 32 de luni, potrivit unui nou studiu citat de Xinhua.
Studiul, realizat de oameni de ştiinţă de la Comprehensive Cancer Center din cadrul Universităţii Medicale din Viena şi de la Spitalul General din Viena, a examinat rolul pe care îl joacă în timpul chimioterapiei pierderea masei musculare, sindrom cunoscut sub numele de sarcopenie, şi modificările în compoziţia organismului.
S-a observat că pacienţii care aveau cancer esofagian şi manifestau sarcopenie în oricare dintre etapele terapiei au avut o speranţă de viaţă mai redusă prin comparaţie cu cei care nu fuseseră diagnosticaţi cu acest sindrom, se arată în cercetare.
Potrivit cercetătorilor, chimioterapia nu este răspunzătoare pentru apariţia sarcopeniei, mulţi dintre pacienţi suferind de acest sindrom înainte de a începe terapia.
Un regim de viaţă nesănătos, o alimentaţie săracă în nutrienţi şi prea puţin exerciţiu fizic sunt motivele principale ale reducerii masei musculare.
Oamenii de ştiinţă au subliniat că sarcopenia reprezintă un factor de risc independent pentru persoanele tratate cu chimioterapie.
Studiul a fost publicat în revista de specialitate ''European Journal of Cancer Surgery''.

Vineri, 17 Februarie 2017 10:00 Scris de  In Sanatate