Trei tipuri de alergii sunt provocate de 136 de mutaţii genetice ''moştenite de la părinţi''

 
Joi, 02 Noiembrie 2017 00:00
Publicat în Sanatate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un studiu la nivel internaţional condus de o echipă de cercetători din Australia a identificat peste o sută de factori de risc genetici ce ar putea explica de ce unele persoane suferă de astm, rinită alergică sezonieră numită şi febra fânului şi eczeme.
Cercetarea este consemnată ca fiind prima de acest tip ''concepută în mod specific pentru a identifica factorii de risc genetici care sunt întâlniţi la cele trei cele mai răspândite alergii'', se arată într-un comunicat de presă emis marţi de portalul de ştiri din domeniul ştiinţific Scimex, citat de Xinhua.
''Astmul, febra fânului şi eczema sunt boli alergice care afectează diverse părţi ale corpului, plămânii, nasul şi pielea'', a declarat doctor Manuel Ferreira din Institutului de cercetări medicale QIMR Berghofer din Brisbane, cel care a condus studiul.
''Acest lucru este important de ştiut deoarece ne indică genele specifice care cauzează alergii atunci când nu funcţionează corespunzător. Aceste informaţii ne ajută să înţelegem de ce apar alergiile şi este posibil să ne ofere noi indicii cu privire la modul în care acestea pot fi prevenite sau tratate'', a adăugat Ferreira.
Oamenii de ştiinţă au analizat genomurile a 360.838 de persoane şi au identificat 136 de mutaţii genetice considerate a reprezenta factori de risc pentru apariţia acestor probleme de sănătate.
''Persoanele care sunt ghinioniste şi moştenesc aceşti factor de risc genetici de la părinţi sunt predispuse la toate cele trei alergii'', a mai indicat Ferreira.
''Important de menţionat, am identificat mai multe substanţe medicamentoase despre care credem că ar putea fi direcţionate către unele dintre aceste gene pentru a trata alergiile. Primul pas va fi acela de a testa aceste medicamente în laborator'', a adăugat cercetătorul.
Studiul, care a fost publicat în jurnalul ştiinţific ''Nature Genetics'' şi a inclus cercetări realizate în Germania, Olanda, Norvegia, Suedia, Marea Britanie şi Statele Unite, a luat în calcul şi alţi factori care ar putea afecta modul în care genele sunt ''pornite'' sau ''oprite''.
''Spre exemplu, am descoperit o genă — numită PITPNM2 — care prezintă un risc crescut de a fi 'oprită' în cazul fumătorilor. Dacă este 'oprită', atunci riscul de a dezvolta alergii creşte'', a mai explicat Ferreira, potrivit sursei citate.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu