A distrus două autoturisme creând un prejudiciu de 9.500 lei

 
Luni, 29 Ianuarie 2018 16:42
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Secţia 2 Poliţie Rurală Smârdan a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, la data de 28 ianuarie a.c., la ora 21:00, de către un bărbat din municipiul Galaţi, cu privire la faptul că, în aceeaşi seară, şi-a găsit autoturismul care era parcat pe strada Eroilor din comuna Cuza Vodă, avariat, având elemente de caroserie zgâriate şi două anvelope tăiate, prejudiciul fiind de aproximativ 4.000 lei. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat cele sesizate şi, în urma investigaţiilor efectuate, au identificat un adolescent de 17 ani care a recunoscut comiterea faptei. Acesta este bănuit şi de avarierea, în data de 15 decembrie 2017, a unui alt autoturism parcat în dreptul Şcolii Gimnaziale din localitatea Cuza Vodă, daunele provocate fiind în valoare de 5.500 lei. A fost întocmit dosar de cercetare penală, poliţiştii efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu