Competiţie digitală pentru copiii din Galaţi

 
Joi, 09 Noiembrie 2017 00:00
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Programul #SuperCoders, continuă cu etapa a doua, aşadar toţi copiii cu vârste cuprinse între 10-13 ani, care au cunoştinţe de bază de programare în Scratch sau code.org, sunt invitaţi să se înscrie pe site-ul Orange până pe 26 noiembrie 2017 şi să creeze animaţii în Scratch şi code.org. Etapa I a Caravanei SuperCoders a ajuns la finalul ediţiei de anul acesta, iar în cele 10 oraşe, Iaşi, Focşani, Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Constanţa, Galaţi, Brăila, Craiova şi Târgu Jiu, s-a înregistrat o participare de aproximativ 500 de copii care au făcut primii paşi în lumea programării. Astfel, în perioada 6 – 26 noiembrie 2017, copiii care doresc să participe la a doua etapă a concursului naţional - SuperCoders Coding Competition, sunt invitaţi să se înscrie pe https://www.orange.ro/responsabilitate-sociala/super-coders cu proiectele pe care le vor realiza în Scratch sau code.org. Participanţii pot fi elevi care îşi doresc să aprofundeze domeniul programării, indiferent dacă au participat sau nu la atelierele #SuperCoders de anul acesta sau din trecut. Atât platforma Scratch, cât şi code.org sunt platforme de învăţare prin joc, ce pot fi utilizate acasă, fără profesor. Copiii care vor realiza cele mai bune 50 de aplicaţii vor avea posibilitatea să participe la următorul modul de învăţare, SuperCoders Online Academy, un curs interactiv de coding care oferă concepte de bază ale limbajului de programare Python. În plus, Orange România va oferi primilor 50 clasaţi, în funcţie de punctajul obţinut, următoarele premii: un premiu I - un Lenovo YogaBook Black 4G Win 10Pro 64GB, două premii II - câte o tabletă Samsung Galaxy Tab A 10.1 LTE T585 white şi trei Premii III - câte un set de căşti FreshNRebel Caps Wireless Headphones şi boxe FreshNRebel bluetooth Rockbox Cube. Proiectele create de viitorii SuperCoders vor fi evaluate de un juriu de specialitate. În selectarea celor 50 de câştigători, criteriile de evaluare vor fi: tema şi complexitatea ei, estetică şi creativitate, logică şi funcţionalitate. Câştigătorii vor fi anunţaţi pe data de 12 decembrie pe site-ul orange.ro.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu