Intervenţie la Scânteieşti: Maşini blocate din cauza sulurilor de zăpadă

Miercuri, 28 Februarie 2018 16:30
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Chiar dacă în judeţul Galaţi se circulă pe toate drumurile, există sectoare unde zăpada se depune în suluri şi au mai apărut sincope. În pricipiu, la această oră, utilajele de la Drumuri Naţionale patrulează şi intervin pentru a menţine deschise căile de acces chiar dacă în anumite zone vizibilitatea este cea care dă mari bătăi de cap. Utilajele de la Drumuri Judeţene acţionează non stop mai ales în în zona Slivna - Albeşti şi de la Cudalbi la Băleni, pentru a menţine deschise drumurile. A existat o situaţie de urgenţă în cursul dimineţii. "În zona localităţii Scânteieşti au fost patru autoturisme care rămăseseră blocate din pricina sulurilor de zăpadă. Au plecat spre ele şi forţe de la pompieri, dar situaţia a fost rezolvată de utilajele celor de la Drumuri. A durat circa jumătate de oră până la deblocare, nu erau copii în acele maşini", a precizat lt. col. Eugen Chiriţă, ISU Galaţi.
Din cauza vremii nefavorabile, astăzi trei trenuri care trebuiau să plece din Galaţi către Tîrgu Bujor, Bucureşti Nord şi Făurei, au fost anulate.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu