Noua lege a restituirii proprietăţilor

 
Luni, 10 Iunie 2013 03:00
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Atât în cadrul audienţelor, cât şi prin intermediul petiţiilor, numeroşi cetăţeni au reclamat tergiversarea restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv de regimul comunist din România. Nemulţumirile privind restituirea proprietăţilor au condus la numeroase litigii în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea – pilot, pronunţată în cauza Atanasiu şi alţii  împotriva României, rămasă definitivă la data de 12 ianuarie 2011, a acordat Statului Român o perioadă de 18 luni pentru a lua măsurile legislative, bugetare şi administrative necesare pentru rezolvarea problemei generale a restituirii proprietăţilor confiscate de regimul comunist. Acest termen s-a împlinit la data de 12 iulie 2012, însă, ca urmare a solicitărilor României, el a fost prelungit succesiv până la 15 mai 2013. În cele din urmă, a fost promulgată Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.278 din 17 mai 2013. Datorită interesului larg de care se bucură procesul de restituire a proprietăţilor, ne propunem să prezentăm, în câteva materiale succesive, principalele prevederi ale acestei legi. În ziarul de astăzi, ne vom ocupa de primul capitol „Dispoziţii generale”. Potrivit normelor de tehnică legislativă, primul capitol cuprinde prevederile care orientează întreaga reglementare, determină obiectul şi principiile acesteia. Dintre acestea menţionăm: - pentru imobilele preluate abuziv în perioada regimului comunist se acordă măsuri reparatorii; - măsurile reparatorii au la bază principiul prevalenţei restituirii în natură, principiul echităţii, principiul transparenţei procesului de stabilire a măsurilor reparatorii, principiul menţinerii justului echilibru între interesul particular al foştilor proprietari şi interesul general al societăţii; - în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit acestei legi; - la art.3 se definesc termenii: „cerere”, „persoană care se consideră îndreptăţită”, „persoană îndreptăţită”, „entitate învestită de lege”, „unitate deţinătoare”, „decizia entităţii învestite de lege”, „restituirea în natură” şi „grilă notarială”; - dispoziţiile legii se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare  a acestei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii – pilot pronunţată în cauza Atanasiu şi alţii  împotriva României. Persoanele care se consideră lezate de autorităţile publice trebuie să ştie că Biroul teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului le stă la dispoziţie pentru a le apăra drepturile  şi libertăţile în raporturile cu autorităţile publice şi poate fi contactat telefonic la numărul 0236/32.00.10 şi pe e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. De asemenea, acordă audienţe de luni până joi, între orele 9 – 16, şi vineri, între orele 9 – 12, la sediul situat în Galaţi, Bulevardul Marea Unire, zona Faleza Dunării, în clădirea Camerei de Conturi. Expert, Liviu Coman-Kund

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu