Tîrgu Bujor va avea propriul sistem de alertare prin sms

Joi, 21 Septembrie 2017 09:54
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Laurenţiu Viorel Gîdei, primarul oraşului gălăţean Tîrgu Bujor a postat pe o reţea de socializare un mesaj prin care îşi îndeamnă concetăţenii să îi trimită numerele lor de telefon sau ale rudelor. Vrea ca astfel să creeze un grup de SMS pentru ca, imediat ce el primeşte avertizările de la ANM prin dispeceratul ISU Galaţi, să le redistribuie populaţiei. Inspiraţia i-a venit după fenomenul petrecut la Timişoara deşi, încă de la sfârşitul lunii august, primarul  încercase deja, la nivel mai mic, să trimită mesaje prin care anunţa anumite probleme sau evenimente, mai mult pe facebook, dar şi pe sms. După ce a văzut ce a fost la Timişoara vrea să extindă sistemul de alarmare prin sms. ”Sms-ul cred că este singura modalitate rapidă de a-i înştiinţa pe lângă sistemele pe care le avem implementate pentru alarmare în caz de dezastru, cred că şi smsul poate fi o soluţie foarte bună. Nu înlătură programul pe care Guvernul vrea să îl implementeze, ci suplineşte la nivel local, fiind o comunitate mică comunicarea prin sms va fi foarte eficientă”, a spus Laurenţiu Gîdei, primarul din Tîrgu Bujor. La postarea anunţului, deja Primăria Tîrgu Bujor avea o bază de date de 800 numere de telefon, a doua zi numărul a crescut la 1400 contacte şi speră să se ajungă la 2000. S-a cerut o soluţie tehnică de la un furnizor de servicii şi au găsit una, dar trebuie să fie şi acceptabilă la preţ deoarece se va plăti din bani publici. ”Caut o soluţie tehnică. Providerul care ne furnizează servicii de telefonie mobilă, am discutat cu dumnealui, şi mi-a propus trei soluţii, una dintre ele pe care o voi discuta azi face referire la trimiterea a 10 sms pe secundă şi cred că va fi cea agreată dacă şi costurile vor fi pe măsura aşteptărilor mele”, a mai spus  Laurenţiu Gîdei. De serviciu ar beneficia localnicii din Tîrgu Bujor dar şi din satele alăturate, Moscu şi Umbrăreşti. Ar fi circa 5.000 - 6.000  de persoane adulte şi cum primarul speră să le poată trimite sms la 2.000 de persoane, aceştia vor anunţa şi vecinii şi familia, aşa că ar ajunge la numărul dorit. Primele reacţii au fost bune. ”Am avut reacţii pozitive, lumea mi-a raspuns, au trimis şi câte  2-3 numere de telefon ale membrilor familiei”, a mai spus edilul. Primarul informează oamenii şi pe stradă, nu doar din birou de la calculator despre ce are de gând. „Cred că este foarte util pentru oraşul nostru şi informaţia va ajunge rapid către toţi locuitorii. Toată lumea are telefon mobil şi este un acces rapid şi cred că lucrurile vor merge mult mai bine, vom fi pregătiţi mult mai bine pentru eventuale dezastre”, a spus Silvia Raţă, o localnică din Tîrgu Bujor. Reprezentanţii ISU Galaţi nu văd de ce nu ar fi bună ideea primarului din Tîrgu Bujor. ”Orice este în plus şi vine în sprijinul cetăţenilor pe parte de alertare şi adăpostire în situaţii de urgenţă este benefic“, a precizat  lt. col. Eugen Chiriţă, ISU Galaţi. Probabil că dacă se va găsi o soluţie tehnică acceptabilă finaciar doar după intrarea în funcţiune a sisttemului se va vedea dacă acesta a fost sau nu util.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu