Juniorii Under 16 de la Phoenix LPS au pornit cu trei victorii

Marți, 31 Octombrie 2017 13:54
Publicat în Sport
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Weekendul trecut s-a dat startul în Campionatul Naţional de baschet rezervat juniorilor Under 16. În sala Polivalentă din Focşani şi-au dat întâlnire echipele care au fost repartizate în grupa I: Phoenix LPS Galaţi, CSS Unirea Iaşi, LPS Focşani, CSU Braşov şi CSS Sf. Gheorghe. Echipa gălăţeană antrenată de Gelu Cazanoschi şi Tudose Teodoraşcu a avut un parcurs bun, reuşind să câştige trei din cele patru meciuri disputate. Rezultatele înregistrate de băieţii noştri: 63-83 cu LPS Focşani, 74-73 cu CSS Unirea Iaşi, 77-47 cu CSU Braşov, 81-26 cu CSS Sf. Gheorghe. Lotul de jucători: Alexandru Duţă, Alexandru Patko, Emanuel Găletuşe, Ştefan Munteanu, Rareş Gârneaţă, Dragoş Teleagă, Bogdan Cristea, Luca Crihană, Daniel Florea, Teodor Gherman, Mihnea Neagu, Robert Rizea. „Un turneu bun per ansamblu, am obţinut trei victorii şi am pierdut doar primul meci cu Focşaniul. Suntem în grafic şi avem şanse foarte mari să ne calificăm în faza a doua a competiţiei. Remarc evoluţia pe care au avut-o: Duţă, Patko, Găletuşe, Cristea, Munteanu şi Gârneaţă”, ne-a declarat antrenorul Gelu Cazanoschi. Trei echipe sunt la egalitate de puncte după primul turneu: 1. LPS Focşani, 2.CSS Unirea Iaşi, 3. Phoenix LPS Galaţi, cu câte 7 puncte. Cel de-al doilea turneu va avea loc în perioada 1-3 decembrie într-o locaţie care va fi stabilită ulterior. Primele trei clasate se califică mai departe.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu