Rudele unei femei în vârstă de 78 de ani, internată pe secţia Medicală 2 a Spitalului de Urgenţă Galaţi, au făcut plângeri în care reclamă modul în care a fost tratată mama respectiv bunica lor. Pe scurt, rudele susţin că bătrâna a fost legată cu pijamalele de pat până ce…
Sirenele de alarmare în caz de dezastre din judeţul Galaţi au fost pornite, marţi dimineaţă, după ora 10, în cadrul unui exerciţiu naţional. Peste 470 de sirene şi alte mijloace de alarmare au sunat în oraşul Galaţi dar şi în localităţile Tecuci, Bereşti, Târgu Bujor, Corni, Corod, Costache Negri, Frumuşiţa,…
Consiliul Local Galaţi a aprobat proiectul privind acordarea unui ajutor financiar de 3.000 lei pentru achiziţionarea unui sistem de încalzire şi apă caldă alternativ sistemului centralizat de termoficare, în cadrul şedinţei din data de 12.04.2017. Beneficiarii acestui ajutor financiar sunt familii sau persoane singure care au utilizat pentru încălzirea locuinţei…
Întrunit în şedinţă extraordinară, Consiliul Local a votat miercuri, 12 aprilie 2017, renunţarea la sistemul centralizat de termoficare. Asta înseamnă că se renunţă la serviciile furnizate de Electrocentrale şi Calorgal, iar gălăţenii vor fi nevoiţi să găsească în scurt timp o altă variantă pentru asigurarea apei calde şi o soluţie…
TRANSURB S.A. Galaţi a anunţat, printr-un mesaj postat pe pagina să de internet, că persoanele care beneficiază de facilităţi (gratuităţi şi reduceri) respectiv pensionarii, elevii şi studenţii, „îşi vor putea ridica noile abonamente până la data de 28.04.2017, dată până la care vor putea circula, cu mijloacele de transport în…
Sindicatul “Solidaritatea din Serviciile Publice” al SC Calorgal Galaţi solicită în mod public amânarea luării deciziei de către Consiliul Local cu privire la închiderea sistemului de termoficare, programată pentru 12 aprilie 2017, şi constituirea unei echipe comune de lucru Guvern - Primăria Galaţi pentru a se analiza toate variantele posibile.…
Comitetul Local Pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că în perioada 18 - 21 aprilie se va desfăşura exerciţiul naţional de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă - PROCIV 2017. Scenariul exerciţiului vizează primirea unor informări cu privire la iminenţa producerii unor situaţii de protecţie civilă generate…

Începe „asaltul“ căpuşelor

Scris de Luni, 10 Aprilie 2017

De cum s-a mai încălzit vremea au început să apară în statisticile Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi victimele căpuşelor. Potrivit datelor furnizate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, în ultimele trei săptămâni au fost înregistrate zece cazuri. Este vorba despre persoane care au necesitat investigaţii şi tratamnent de…
În ciuda vântului care a bătut cu putere, încă de la primele oare ale dimineţii, zeci de gălăţeni au venit la Festivalul Scrumbiei, desfăşurat pe Faleza Inferioară a Dunării. Oamenii au asistat - unii chiar au participat - la diverse concursuri de cunoştinţe pescăreşti, au vizitat cele câteva standuri cu…

Festivalul Scrumbiei - a XVI-a ediţie

Scris de Vineri, 07 Aprilie 2017

Devenit deja tradiţie în oraşul de la Dunăre, Festivalul Scrumbiei a ajuns în acest an la a XVI-a ediţie. Acesta se va desfăşura duminică, 9 aprilie 2017, de Florii, pe Faleza Inferioară a Dunării.Manifestarea va debuta la ora 9.00 şi va dura până la ora 18.00.Gălăţenii or putea vizita un…
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în data de 7 aprilie 2017, începând cu ora 09:00, simultan în localităţile Galaţi şi Tecuci, în următoarele locaţii: la Galaţi în holul Universităţii Dunărea de Jos Galaţi şi la Tecuci în cadrul Colegiului Naţional…
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au lămurit exact care sunt infracţiunile de care sunt acuzaţi şase poliţişti din Galaţi şi Tecuci care, în ianuarie, au fost săltaţi în urma unei acţiuni a DGA Galaţi. Poliţiştii…

Liber la demolat chioşcurile hidoase din oraş

Scris de Marți, 04 Aprilie 2017

La şedinţa Consiliului Local de săptămâna trecută, pe ordinea de zi s-a aflat şi proiectul privind aprobarea regulamentului pentru amplasarea, proiectarea, autorizarea, executarea, funcţionarea şi postutilizarea construcţiilor cu caracter provizoriu în municipiul Galaţi, care a fost adoptat. Astfel, chioşcurile, tonetele, cabinele, modulele sau orice construcţie din oraş care face parte…
Primaria municipiului Galati a organizat, pe 31 martie, o negociere directă pentru concesionarea pe o perioadă de 49 de ani a terenului de la Plaja Dunărea cu o suprafaţă totală de  53.926 mp precum şi a construcţiilor de pe acest teren. Firma câştigătoare este S.C. Karan Business & Finance S.R.L.…
Jocul virtual care are ca ultim nivel suicidul a ajuns din păcate şi în judeţul Galaţi. Vineri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale însoţiţi de un medic din cadrul Serviciului de Medicină Legală Galaţi au mers la Şcoala Unirea din comuna Braniştea. Directoarea şcolii şi primarul au alertat…
Poliţiştii gălăţeni fac cercetări după ce au fost sesizaţi că şapte elevi de la Şcoala din Braniştea s-ar fi tăiat pe mâini. Potrivit datelor furnizate de primarul localităţii, Marian Adamache, problemele au apărut când doi dintre elevi ar fi accesat un joc virtual, se pare ”Balena albastră”. Inspectoratul Şcolar Judeţean…
Ofiţerii DGA Galaţi şi procurorii de pe lângă Tribunalul Galaţi susţin că o consilieră de la Serviciului Public de Evidenţă a persoanelor din subordinea Primăriei Galaţi, alături de un complice, a ajutat 280 de moldoveni să obţină acte de identitate pe o singură adresă, cea a complicelui. În reţea ar…
Pagina 11 din 110