Mii de elevi şi preşcolari încep astăzi, 11 septembrie 2017, semestrul I al anului şcolar 2017-2018. Poliţişti vor fi prezenţi în stradă pentru a asigura ordinea şi liniştea publică, precum şi siguranţă rutieră în zona unităţilor de învăţământ, cu ocazia reînceperii anului şcolar. Poliţia Locală Galaţi şi-a propus luarea unui…
Protest al şoferilor gălăţeni nemulţumiţi de starea drumului naţional DN 24 D, Galaţi-Cuca-Bârlad. Circa 50 de autoturisme şi o motocicletă au pornit în coloană, cu avariile puse şi cu 20-30 km/h de la pădrea Gârboavele spre Cuca, pe DN 24 D, într-o mişcare de protest menită să atragă atenţia autorităţilor…
Ministerul Sănătăţii are un proiectul de ordin pentru modificarea Ordinului nr. 962/2009 pentru aprobarea Normelor privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea farmaciilor şi drogheriilor, proiect care a stârnit, pe bună dreptate se pare, nemulţumiri între farmacişti. Colegiul Naţional al Farmaciştilor (CNF) deşi a precizat, într-un comunicat de presă, prevederile sunt deja…
Este toamnă în toată regula la Galati şi ne gândim, evident, cum să ne potolim setea! Una dintre soluţii este să bem o bere rece, iar atunci gândul ne zboară inevitabil la cel mai mare eveniment dedicat berii: şi anume renumitul Oktoberfest. Aşadar, aşteptăm nerăbdători să ne distrăm pe cinste,…
Tribunalul Galaţi a înregistrat în 2016 un număr de 25 dosare penale ce vizează activităţi de contrabandă, se concluzionează într-un studiu realizat de Asociatia InfoCons. În funcţie de numărul dosarelor finalizate, Tribunalul Galaţi ocupă locul 14 în clasamentul tribunalelor analizate. Conform datelor colectate, din totalul dosarelor înregistrate în anul 2016,…
Şi în acest an la staţiunea vinicolă din oraşul Tîrgu Bujor recolta de struguri a ieşit cum nu se poate mai bine, iar vin va fi din belşug. Din păcate, pentru ca vinul să ajungă în pahare, ar mai trebui ca şi strugurii să fie strânşi din viile staţiunii. Aceasta…

Transurb SA trece la programul de iarnă

Scris de Luni, 04 Septembrie 2017

Începând cu data de 01 septembrie 2017, Transurb SA anunţă trecerea la programul de iarnă. Oddată cu schimbarea programului, transport în comun din Galaţi suportă următoarele modificări de program:  1. Pentru traseele 9 (Ţiglina III – Gara CFR), 20 (Complex Siret – Gara CFR), 22 (Micro 13b – Gara CFR),…
Un gălăţean în vârstă de 53 de ani, om de afaceri care deţinea un restaurant de cartier - un jackpot casino şi o afacere cu sisteme de securitate şi alarme - a fost găsit împuşcat, joi dimineaţă, în curtea unei grădini pe care o deţinea la Vânători. Omul era împuşcat…
Încă de la primele ore ale dimineţii zilei de joi, 31 august 2017, navaliştii s-au adunat - pentru a treia zi - în faţa clădirii administrative a Şantierului Naval Damen Galaţi. În acelaşi timp, conducerea şi reprezentanţii protestatarilor împreună cu liderii de sindicat au continuat discuţiile asupra măririlor de salarii…
Toată protipendada Galaţiului a fost prezentă, miercuri, 30 august 2017, la tăierea panglicii la noul sediu al Primăriei municipiului Galaţi. Un sobor de preoţi a ţinut slujba de sfinţire a noului edificiu. Oficialităţile oraşului avându-l în prim plan pe primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, au ţinut cuvântări de deschidere. Aproape…

NEWS ALERT: Protest spontan la Damen Galați

Scris de Marți, 29 August 2017

Încă de la primele ore ale dimineţii de marţi, 29 august 2017, navaliştii au întrerupt munca. Protestul spontan de la Şantierul Naval Damen Galaţi este dat de nemulţumiri legate de salarizare. Sute de salariaţi s-au adunat în faţa clădirii administrative şi susţin că nu vor înceta greva până când patronatul…
O gălăţeancă susţine că fiica ei de 16 ani, elevă la un liceu cu profil de alimentaţie publică, a făcut practică până pe data de 14 iulie 2017 la terasa unui restaurant şi apoi ar fi rămas să mai muncească, dar fără acte legale. Mama nu ar fi fost de…
Un bărbat în vârstă de 63 de ani din judeţul Galaţi, apicultor ocazional, a fost depistat că suferă de meningită West Nile. Bărbatul ar fi contatat boala când era cu stupii în zona Folteşti. „Este primul caz pe acest an. Bărbatul a fost internat. Recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru a…
Dacă părinţii gălăţeni l-ar asculta pe ministrul Educaţiei, Liviu Pop, care, întrebat de reporteri ce ar trebui să facă părinţii legat de şcolile fără autorizaţie de funcţionare, a răspuns scurt „să nu-i ducă pe copii în şcolile respective”, ar trebui să ocolească peste 100 de unităţi şcolare. Şi acest lucru,…
Din cauza lipsei de precipitaţii, care menţine Dunărea la un debit şi la cote mult mai mici decât cele normale, autorităţile fluviale continuă lucrările de dragaj pentru a menţine deschis şenalul navigabil. De miercuri au început astfel de lucrări în zona Galaţi, pe Dunăre, iar AFDJ a emis deja un…
De la debutul epidemiei de rujeolă în România (februarie 2016), numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la sfârşitul lunii iulie (21.07.2017) este de 8246, din care 32 de decese (8 în jud. Timiş, 7 în jud. Dolj, 6 în jud Arad, 3 în jud. Caraş…
Instalaţia de iluminat amplasată pe viaductul care face legătura între oraş şi platforma siderurgică este în prezent neracordată la sistemul de iluminat public. Aşa se facă că noaptea zona e cufundată în întunieric, iar aspectul e dezolant şi pe timpul zilei. În prezent, instalaţia de iluminat de pe viaduct este…

Crimă sângeroasă la Matca

Scris de Sâmbătă, 19 August 2017

Crimă înfiorătoare în localitatea Matca. O femeie de 49 de ani a fost măcelărită de concubinul de 63 de ani cu o sabie artizanală de tip macetă. Cei doi aveau împreună un copil de șase ani. Potrivit primelor informații, bărbatul a lovit-o în cap cu sabia. Victima are și degetele…
Pagina 3 din 109