Asociaţii fără căldură şi, mai nou, şi fără apă caldă

Luni, 18 Noiembrie 2013 02:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Deşi nu au anunţat când va avea Galaţiul căldură, reprezentanţii Primăriei au emis un comunicat de presă în care au anunţat că până la data de 1 noiembrie Apaterm a sistat furnizarea agentului termic unui număr de 83 de asociaţii, care însumează 12,7% din apartamentele de bloc branşate la reţeaua publică. Însumat, la sfârşitul lunii octombrie, datoriile acestor 83 de asociaţii erau de 31,8 milioane de lei, o sumă suficientă pentru a acoperi costul consumului de energie termică al întregului oraş pe o perioadă de 10 săptămâni de iarnă, susţin oficialii Primăriei. În perioada 1-12 noiembrie, 55 dintre aceste asociaţii au achitat 166.000 de lei, contravaloarea consumului pe o singură lună de iarnă a unei singure asociaţii, în timp ce celelalte 28 de asociaţii nu au achitat niciun leu. Asociaţii puse la zid, locatari nedreptăţiţi Deşi în comunicatul remis presei nu se precizează şi faptul că asociaţiil cu datorii sunt lăsate şi fără apă caldă, nu doar fără căldură, gălăţenii au început să reclame faptul că deja nu mai beneficiază de apă caldă, în condiţiile în care temperaturile de afară aduc a iarnă. E clar că Apaterm nu-şi mai permite să furnizeze agent termic fără plăţi în avans. Unul dintre cititori ne-a reclamat la redacţie faptul că blocul în care locuieşte a rămas fără apă caldă iar administratorul bate la uşa celor fără datorii pentru a cere bani în avans. „E o situaţie complet anapoda. Eu sunt cu plata la zi, dar trebuie să dau bani şi în avans, în condiţiile în care cei cu debite la întreţinere nu dau drumul la uşă sau ne spun clar în faţă că nu dau bani, fie pentru că nu au, fie pentru că nu vor. Eu îi înţeleg şi pe cei de la Apaterm, dar poate se găseşte o soluţie, să fie pedepsiţi doar cei care nu plătesc”, ne-a spus Vasile E., locuitor în Micro 20. Municipalitatea cunoaşte situaţia fiecărei asociaţii în parte şi acum caută soluţii, dar fără bani are mâinile legate. „Pentru exemplificare, din analiza datelor puse la dispoziţie de preşedinţi/ administratori, Asociaţia Nr. 563, care cuprinde 37 de apartamente, din care 25 branşate la sistemul public de termoficare, are o datorie pentru energie termică de aproape 110.000 lei. La rândul său, Asociaţia a încasat pe tot parcursul anului suma de 40.000 de lei, în condiţiile în care 4 proprietari de apartamente nu au achitat niciun leu la întreţinere. Datoriile acestor 4 proprietari însumează o cincime din datoria totală a asociaţiei către Apaterm O altă asociaţie analizată este Asociaţia 603, care cuprinde 320 de apartamente, din care, la data raportarii datelor, 70 erau nelocuite. Datoria acestei asociaţii către Apaterm este de 588.000 lei. Asociaţia a informat Primăria Municipiului Galaţi că se află în litigii cu 10 proprietari, care însumează restanţe şi penalităţi de 168.000 lei”, se mai arată în comunicatul Primăriei. Ar fi fost interesant dacă reprezentanţii Primăriei ar fi comunicat detalii legate şi de chiriaşii muncipalităţii care înregistrează datorii şi care au fost măsurile luate faţă de aceştia. „Reamintim atât locatarilor cât şi preşedinţilor, administratorilor, cenzorilor şi membrilor comitetelor executive ale asociaţiilor de proprietari datoare către Apaterm că furnizarea agentului termic depinde exclusiv de plata integrală a sumei datorate, de plata unei proporţii cât mai mari din suma datorată sau de plata întegrală a sumelor facturate în fiecare din lunile iernii trecute”, se mai arată în comunicatul de presă. Marţi, o întânire pe tema căldurii Marţi va avea loc o întâlnire între reprezentanţii Primăriei, ai electrocentrale şi ai Apaterm pentru a analiza stadiul plăţilor făcute de Apaterm către Electrocentrale, care, la rândul ei, trebuie să facă plăţi la Romgaz. „Condiţia pe care au comunicat-o oficialii Romgaz şi ai Ministerului Energiei rămne neschimbată, şi anume nu se va asigura o cantitate mai mare de gaze naturale dacă nu se vor face plăţi anticipate aferente lunilor noiembrie şi decembrie. Trebuie să se înţeleagă că orice serviciu trebuie plătit. Dacă nu se fac plăţile în avans, nu va avea căldură nicio asociaţie”, ne-a declarat directorul Electrocentrale, Ovidiu Graure. Rămâne de văzut dacă problema asigurării căldurii va fi rezolvată , adică dacă gălăţenii vor înţelege să îşi plătească datoriile.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu