Cartel ALFA pregăteşte proteste de amploarea şi la Galaţi

 
Vineri, 15 Septembrie 2017 00:47
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA”, a anunţat că  declanşează o serie de acţiuni de protest în toată ţara având ca revendicări principale blocarea transferului taxelor sociale de la angajator către angajat, modificarea legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la varianta comună a celor 5 confederaţii sindicale înaintată guvernului, precum şi propunerea guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajat la angajator reprezintă un experiment singular, ale cărui consecinţe negative vor fi (din nou) suportate exclusiv de lucrători. De consecinţele pozitive, dacă vor exista, vor beneficia doar capitalul şi reprezentanţii acestuia (patronii şi angajatorii).  ”Plata contribuţiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio ţară UE. Dimpotrivă, în cele mai multe ţări, cota suportată de angajator este mai mare decât cea plătită de lucrători, deoarece companiile au şi o răspundere socială. Această distribuţie asigură o repartizare echitabilă a creşterii economice între capital şi lucrători, iar transferul integral al contribuţiilor către lucrători va debalansa acest echilibru.  Concret, principalele efecte negative suportate de lucrători sunt:  - Scăderea veniturilor nete din muncă. Lipsa unui mecanism juridic care să oblige angajatorii să includă în salariul brut al angajatului taxele sociale de care guvernul îi scuteşte, pentru salarii care depăşesc salariul minim. Acest lucru ar duce la reducerea venitului net sau ar împiedica salariatul să beneficieze de facilităţi fiscale care îi sunt destinate, cum ar fi reducerea impozitului pe salariu de la 16% la 10%.  - Eliminarea răspunderii sociale a angajatorilor. Eliminarea cu totul a contribuţiei pentru accidente de muncă şi boli profesionale înseamnă de fapt lipsa totală de răspundere a companiilor pentru organizarea locurilor de muncă în condiţii normale pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor (în contradicţie cu legea 319/2006 privind sănătatea şi securitatea în muncă), în condiţiile în care calitatea locurilor de muncă în România este dintre cele mai scăzute din UE.[1] Desfiinţarea contribuţiei pentru concedii medicale înseamnă că salariaţii vor suporta plata concediilor medicale, iar eliminarea contribuţiei pentru creanţe salariale lasă descoperiţi lucrătorii în cazul insolvenţei companiei, fără să-şi mai poată recupera salariile. Toate acestea ar determina o modificare radicală a legislaţiei specifice, ceea ce este de natură să ducă la un conflict de norme cu legislaţia internaţională (Convenţii OIM ratificate sau directive EU). - Desfiinţarea fondului de şomaj. Desfiinţarea contribuţiei pentru şomaj presupune că şomajul va fi suportat integral de stat, adică tot de către toţi cetăţenii, sau va dispărea ca sistem de protecţie, ceea ce, din nou, contravine normelor EU sau internaţionale. Astfel, angajatorii scapă de responsabilitatea propriilor lucrători, pe care o transferă astfel integral statului”, se arată într-un comunicat de presă al Cartel ALFA. Într-o primă etapă, planul de acţiune cuprinde, în perioada 25-29 septembrie 2017, acţiuni de pichetare sau miting în faţa prefecturilor de judeţ şi solicitări pentru convocarea Comisiilor de dialog social judeţene pentru înaintarea şi susţinerea revendicărilor, urmând ca în Bucureşti, pe 4 octombrie 2017 va avea loc un miting în Piaţa Victoriei începând cu orele 11,00. În cazul în care Guvernul menţine propunerea de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat în propunerea de buget pentru 2018, se vor constitui premisele pentru declanşarea unui conflict social de amploare. Potrivit declaraţiilor preşedintelui Cartel Alfa Galaţi, Romeo Gârneaţă, l25 septembrie este ziua în care sindicaliştii gălăţeni vor ieşi în stradă pentru a-şi face cunoscute revendicările în faţa clădirii Prefecturii Galaţi. Reamintim că, la Galaţi, Confederaţia Naţională Cartel Alfa are aproximativ 15.000 de membri proveniţi din rândul sindicatelor afiliate.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu