Cine va organiza Târgul de Zilele Galaţiului 2017

Luni, 20 Noiembrie 2017 00:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primăria municipiului Galaţi a finalizat procedura de selecţie a unui agent economic pentru organizarea de activităţi comerciale ce se vor desfăşura în municipiul Galaţi cu ocazia evenimentului ”Zilele Galaţiului 2017” încă de la sfârşitul lunii octombrie, iar comisia de desemnare a câştigătorului a avut ales din ofertele a trei firme care au depus solicitări. Este vorba despre SC Tactic Events SRL din Ploieşti, SC Palmyra Events SRL din Târgovişte şi Asociaţia Autentic Fest din Braşov. Potrivit informaţiilor obţinute de la Biroul de Presă al Primăriei munciipiului Galaţi, în urma analizei solicitărilor, făcută de către departamentul de specialitate, a fost declarată câştigătoarea procedurii SC Palmyra Events SRL, îndeplinind toate condiţiile de participare.
Organizatorul acestui târg are obligaţia, conform anunţului de selecţie publicat de primăria municipiului Galaţi, să asigure 150 de corturi identice la culoare şi dimensiune (3/3 m), minim 3 restaurante mobile autorizate de dimensiune 12/3 m cu personal calificat. Corturile vor fiamplasate pe Faleza Superioară, în zona Elice.
Numărul corturilor ar trebui să aducă gălăţenilor o vastă ofertă de produse comercializate în perioada desfăşurării Sărbătorilor Galaţiului, însă rămâne de văzut dacă şi preţurile, calitatea şi varietatea acestora vor fi la un nivel cu care au fost obişnuite alte oraşe mari care desfăşoară astfel de târguri în zile de sărbătoare.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu