Flashmob caritabil realizat de 700 de elevi gălăţeni

Marți, 26 Septembrie 2017 16:54
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
Sute de elevi la Şcoala Generală nr. 29 Galaţi au oprit totul şi în pauza mare au cântat şi au dansat în curtea şcolii. O fac pentru colegul lor Nicolas, un băieţel de 12 ani, care a suferit un grav accident de circulaţie. Acum Nicolas şi-a mai revenit dar încă are nevoie de recuperare. "Eram în drum spre mare când a avut loc accidentul. A intrat un tir în partea şoferului iar băiatul a fost în spate şi a fost cel mai grav rănit. A stat trei săptămâni la Terapie Intensivă. A avut şi traume neurologice dar şi motorii. Acum este mai bine, poate să meargă dar o luăm de la capăt, învăţăm acum de la început tabla înmulţirii, a adunării, să scriem culorile, şi neurologic e afectat, medicii ne-au dat speranţe 100%", a spus Liliana Cristea, mama lui Nicolas.  Acum Nicolas va învăţa acasă dar şi el şi mama vor să se întoarcă la şcoală cât mai curând, mai ales pe terenul de fotbal deoarece băiatul face sport de performanţă, este la juniori. "Eu sunt alături de familia lui de două luni aproape zilnic, nu mă pot dezlipi chiar dacă am trei copilaşi acasă, este super, acum două luni nu vorbea, nu se mişca, era imobilizat la pat. Statul nu a oferit decât 21 de zile de recuperare gratuit în rest se plăteşte tot. Noi am strâns la fotbal şi pe unde am apucat şi acum îl aşteptăm şi la şcoală", a spus Cristina Rusu, mama celui mai bun prieten al lui Nicolas.  Au participat la acţiune toţi elevii de gimnaziu. După ce au dansat, au cântat şi au prins baloanele aruncate în aer au donat toţi bani pentru a-l ajuta pe Nicolas să se întoarcă mai repede la şcoală. "Este un copil foarte bun, este sportiv de performanţă. Este în clasa a şasea şi ne-a durut că după accident a rămas iniţial în scaunul cu rotile. Am făcut tot ce s-a putut şi vom mai face totul ca să îl ajutăm", a spus Florin Andronic, directorul şcolii. Cei care vor să îl ajute pe Nicolas o pot face luând legătura cu reprezentanţii conducerii Şcolii Nr. 29 care ţin legătura cu familia lui Nicolas. 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu