În maxim 5 ani, Galaţiul ar putea avea Drumul de Centură modernizat

Miercuri, 08 Noiembrie 2017 15:10
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

După mulţi ani de aşteptare, centura municipiului Galaţi va căpăta contur, mai exact gălăţenii ar putea avea un drum de centură modernizat, pentru evitarea ambuteiajelor care au loc pe acest segment de drum zi de zi. Convocaţi în şedinţă extraodinară, aleşii judeţeni şi locali au votat trecerea unei suprafeţe de teren aferente drumului de centură din domeniul public al municipiului Galaţi în domeniul public al judeţului Galaţi. Pentru prima dată, cele două entităţi ”şi-au dat mâna” şi fac toate demersurile ca acest proiect ce se doreşte a fi finanţat cu bani europeni să fie depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est până la data de 28 decembrie 2017 pentru a fi analizat. Conform estimărilor acest proiect se ridică la o investiţie de aproximativ 40 milioane de euro.
Preşedintele CJ, Costel Fotea a declarat că în momentul de faţă mai sunt bani necheltuiţi pe această axă şi că există posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru modernizarea drumurilor judeţene. Consiliul Judeţean mai are deja două proiecte depuse pe aceeaşi axă care au trecut de faza de verificări, iar la sfărşitul lui noiembrie se vor mai depune încă 3 cereri.
”Am făcut un pas mic, dar sper ca proiectul acesta să fie finalizat pentru că eu cred foarte mult în proiectul ăsta şi nu sunt singur. Nu este un proiect al Consiliului Judeţean, este un proiect al Consiliului Judeţean împreună cu municipiul pentru că va fi un parteneriat între Consiliul Judeţean şi Consiliul Local pe centura ocolitoare a Galaţiului. Este vorba de 10,98 km de drum municipal care vor fi transformaţi şi reclasificaţi în drum judeţean, care vor trece în patrimoniul Consiliului Judeţean, urmând ca ulterior să facem demersurile pentru clasificarea drumului, din drum municipal în drum judeţean. ”, a precizat Costel Fotea.
Potrivit informaţiilor furnizate de preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, proiectul ”presupune modernizarea şi extinderea centurii ocolitoare a Galaţiului de la Basarabiei până la strada Tunelului, până la intersecţia cu DN26 cu Bariera Traian, şi apoi de la intersecţia centurii cu Coşbuc până la intersecţia centurii cu drumul naţional DN26 şi str. Brăilei. Este vorba de o lungime de 10,98 km, e vorba despre lăţirea la 4 benzi a centurii ocolitoare de la intrarea de pe Coşbuc până la Talcioc, iar apoi avem zona unde sunt casele, benzinăriile şi acolo să încercăm să facem exproprieri şi să lăţim la 4 benzi până la Viaduct şi bineînţeles toată centura va fi modernizată până la intersecţia cu DN26. Perioada cea mai rezonabilă de finalizare a proiectului, în cel mai optimist caz este 2019, însă nu poate să dureze mai mult de 2023”, a mai declarat preşedintele Consiliului Judeţean.

Vor fi 4 benzi pe întreaga întindere şi vor fi minim două zone în care se vor realiza exproprieri

Legat de această investiţie primarul a ţinut să precizeze pentru cei din opoziţie că singura entitate eligibilă pentru acest proiect este Consiliul Judeţean, nu primăria şi că într-un timp scurt au reuşit împreună să realizeze ce alţii nu au reuşit în 27 de ani. Primarul a mai ţinut să precizeze că cel care a reuşit şi care a văzut oportunităţile acestui proiect îi aparţine city- managerul-ului Marius Humelnicu, cel care s-a ”zbătut” şi a făcut toate demersurile încă de când a apărut această oportunitate.
”E un proiect extrem de frumos şi de necesar Galaţiului, cel pe care încercăm să-l punem pe linie dreaptă în momentul de faţă. Mulţumesc pe această cale, Consiliului Judeţean şi domnului Fotea care s-a arătat extrem de deschis la această propunere a noastră, mulţumesc echipei din cadrul primăriei, în mod special domnului city manager, trebuie să recunosc să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, este cel care a identificat oprtunitatea şi care a preluat acest proiect şi nu în ultimul rând tuturor celor care au pus umărul la acest proiect, chiar şi în faza aceasta incipientă”, a declarat Ionuţ Pucheanu.
Primarul a mai declarat că vor fi 4 benzi pe întreaga întindere a centurii ceea ce înseamnă că vor fi minim două zone în care se vor realiza exproprieri. În zona ANL-urilor va fi creat un pasaj suprateran, pe valea care duce spre Fileşti şi care va fi tăiată de o pasarelă la fel pe 4 benzi, pentru a nu mai intra maşinile mari în oraş. În zona Lidl, Billa, vor fi câteva giraţii, giraţia dinspre Tecuci care va fi refăcută din banii primăriei, urmează cea de-a doua giraţie la intresecţia cu prelungirea Brăilei în zona Arabesque şi a treia giraţie la străpungerea în Coşbuc. Vor fi făcute aproximativ 14 exproprieri, sumele destinate acestor expropieri vor de 1.5 milioane de euro aproximativ, sume care vor susţinute din fonduri europene.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu