Maraton la spitalul animalelor fără stăpân

Vineri, 09 Iunie 2017 09:46
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Maraton de sterilizări gratuite la spitalul animalelor fără stapân al fundaţiei Help Lăbuş din Galaţi. Doctorul vedetă de pe Animal Planet, Jeff Young, şi echipa să medicală internaţională poposesc la Galaţi pentru câteva zile, la invitaţia unei fundaţii elveţiene. Au vizitat şi toate adăposturile animalelor din Galaţi şi s-au decis să dea o mână de ajutor gălăţenilor dar şi autorităţilor, sterilizând gratuit câini şi pisici, înmulţirea acestora fiind o problema şi în oraşul de la Dunăre. Circa 500 de animale vor fi sterilizate până pe 16 iunie, când se încheie maratonul. Evident că totul este filmat, aşa că necuvântătoarele şi stăpânii lor vor fi vedete pe Animal Planet.
Înmulţirea câinilor şi pisicilor fără stăpân dar şi a celor din gospodării este o problemă în Galaţi. Din păcate, sterilizarea costă, aşa că fundaţia Help Lăbuş, care deţine, alături de o fundaţie elveţiană, spitalul animalelor orfane, l-a invitat pe dr. Jeff Young, de la Animal Planet, şi echipa sa medicală la Galaţi. Au fost văzuţi şi câinii din adăposturi dar s-a decis şi organizarea unui maraton de sterilizări gratuite. Dr. Jeff Young a spus că într-adevăr câinii fără stăpân sunt o problemă şi în Galaţi, a vizitat şi adăposturile, unde a găsit animale care nu aveau probleme de nutriţie, ci mai degrabă diverse răni şi fracturi.
„Am fost şi în adăposturi şi animalele sunt de fapt chiar destul de grase şi sănătoase, primesc mâncare din belşug. Marea problemă este însă faptul că sunt multe cu picioare rupte sau lovite de maşini, sunt multe aduse de pe străzi”, a spus dr. Jeff Young.
Un pas înainte este faptul că adăposturile sunt acum deschise mult mai mult către public, ceea ce creşte şansa de adopţia a acestora. Problema animalelor fără stăpân din Galaţi este de multă vreme preocuparea fundaţiei eleveţiene Susy Utzinger. „Sunt 50-60 de animale pe zi care beneficiază de acest program, animale cu şi fără stăpân. În 10 zile peste 500 de animale vor fi sterilizate gratuit. Nu doar numărul câinile fără stăpân ci şi cel al pisicilor a crescut, ne confruntăm şi cu această problemîă acum“, a spus Corina Grigore de la Help Lăbuş.
Aduc câini şi pisici la sterilizare şi proprietarii dar şi oameni care le găsesc în faţa blocurilor sau pe stradă. Toţi consideră că este de mare ajutor acest demers şi, în plus, au auzit de emisiunea lui Jeff Young.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu