S-a tăiat panglica la noul sediu al Primăriei municipiului Galaţi

 
Miercuri, 30 August 2017 21:39
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Toată protipendada Galaţiului a fost prezentă, miercuri, 30 august 2017, la tăierea panglicii la noul sediu al Primăriei municipiului Galaţi. Un sobor de preoţi a ţinut slujba de sfinţire a noului edificiu. Oficialităţile oraşului avându-l în prim plan pe primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, au ţinut cuvântări de deschidere. Aproape 300 de salariaţi îşi vor desfăşura activitatea în 70 de birouri noi din cadrul noului sediul al Primăriei Galaţi care s-a inaugurat ieri, 30 august 2017. Sediul deţine 5874 mp de spaţii funcţionale, 88 de locuri de parcare pe trei nivele, 3086 de mp de sticlă folosiţi la realizarea clădirii, o pictură murală de 60 de mp, realizată de artistul plastic David Sava şi o pictură murală de 78 de mp, realizată de artistul plastic Gheorghe Miron. Valoarea totală a investiţiei a fost de 29.402.020,80 lei.  Birourile din incinta noii primării sunt distribuite pe 3 etaje plus demisol. Astfel încât, la demisol se află Biroul de Apărare şi Protecţie Civilă, Atelierul IT, Arhivă, la parter se află Sala de lucru cu publicul, Sala Audienţe Primar, Serviciul Juridic şi Legalitate, Casieria, Registratura, Ghişeul Unic, Centrul Informare pentru Cetăţeni, Instituţia Arhitect-Şef – Autorizări Construcţii, la etajul I se află Serviciul Construcţii, Dezvoltare şi Întreţinere Străzi, Serviciul de Închirieri, Concesiuni şi Vânzări terenuri proprietatea municipiului, Compartimentul Autorizaţii - Licenţe, Serviciul de Administraţie Publică, Biroul de Cadastru, Compartimentul de Atragere Fonduri, Finanţări, Întocmiri documentaţii, Biroul de Evidenţă şi Gestionarea patrimoniului, Serviciul Investiţii, Compartimentul reparaţii clădiri, la etajul II se află  Direcţia Generală de Relaţii Publice, Evenimente şi Managementul Documentelor, Departamentul Financiar - Contabil, Achiziţii publice, Resurse Umane, Serviciul de Utilităţi Publice, Managementul Calităţii şi Control intern şi la etajul III este Cabinetul Primarului, Viceprimari, Secretar, Administrator public, Biroul de presă.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu