Unii nu vor căldură!

Vineri, 29 Noiembrie 2013 02:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
În cadrul acţiunii de rebranşare, demarate miercuri seară, la sistemul de termoficare, a celor circa 152 de asociaţii de locatari rău-platnice ale căror instalaţii de încălzire au fost blindate din cauza datoriilor acumulate, a axistat şi o situaţie deosebită cu care s-au confruntat echipele Apaterm care lucrează în 3 schimburi pentru ca toate aceste asociaţii să beneficieze până pe data de 1 decembrie de căldură. Membrii comitetului de conducere a unei asociaţii care se află pe lista neagră a Apaterm au cerut ca nu toate scările să fie din nou racordate la sistemul de încălzire, comitetul solicitând ca unele scări, unde locuiesc locatari care au acumulat debite mari, să nu beneficieze din nou de agent termic primar, ne-au declarat surse din cadrul Apaterm. Decizia comitetului este una inedită şi care ar trebui să constituie un exemplu pentru cât mai mulţi preşedinţi şi administratori de asociaţii, deoarece foarte puţini locatari înţeleg că nu autorităţile locale se pot implica efectiv în rezolvarea problemelor existente în sânul asociaţiilor de proprietari, locatarii având posibilitatea legală de a cere socoteală admnistratorilor în legătură cu modul în care au gestionat banii asociaţiei sau în legătură cu măsurile luate împotriva datornicilor, aşa cum au şi posibilitatea legală de a schimba preşedintele sau administratorul asociaţiei respective.
În ceea ce priveşte acţiunea de rebranşare la sistemul centralizat de încălzire a celor 152 de asociaţii de locatari care au fost blindate, aceasta ar urma să se termine până în vineri seară. „Echipele alcătuite din angajaţi ai Apaterm lucrează în 3 schimburi şi facem toate eforturile posibile ca toate asociaţiile de locatari care au fost blindate să primească cel târziu până sâmbătă dimineaţă căldură”, ne-a declarat directorul de producţie al Apaterm, Mircea Ispas. Acesta ne-a mai declarat că, odată cu majorarea parametrilor de furnizare a agentului termic primar de către CET, Apaterm va face toate demersurile posibile ca locuitorii oraşului să beneficieze de căldură non stop.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu