Miercuri, 08 Iulie 2015 00:00

16 ani... şi poveşti cât pentru o viaţă

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cu mulţi ani în urmă, mai exact în iulie '99, păşeam în această mirifică lume, a jurnalismului, cu reţinere, cu prea puţină tragere de inimă şi total neîncrezătoare în compatibilitatea dintre firea mea serioasă şi analitică şi acest domeniu atât de imprevizibil, haotic. La acel moment, conducerea redacţiei acorda o deosebită importanţă domeniului politic. Adriana era acaparată, practic, de fascinaţia acestei arene de luptă. Eu, proaspăt absolvent de administraţie publică, visam să reformez administraţia. Aşteptam doar momentul în care se va ivi un post liber. Câtă naivitate! La început nu am înţeles - sau nu am vrut să înţeleg - că administraţia nu poate fi ruptă de politic. Probabil a fost şi vina distinşilor mei profesori, care au evitat să ne spună că teoria pe care ne-o predau - unii mai bine, alţii doar aşa, cât să poată spune că sunt profesori universitari - e doar teorie, că „practica ne omoară” şi că administraţia e legată ombilical de politică. Am înţeles şi eu, destul de repede, acest lucru. Am văzut şi am auzit lucruri care m-au scârbit... iar asta nu m-a făcut să abandonez jurnalismul, ci doar să renunţ la ideea stupidă de a vrea să lucrez în administraţie. Avusesem o tentativă de a intra în administraţie, mai pe la începuturile mele în ale jurnalisticii, soldată cu o „aranjare de concurs”, pe care ar fi trebuit să o intuiesc. A câştigat cine trebuia. La început m-a durut această nedreptate, dar la scurt timp aveam să scriu, în calitate de jurnalist, de problemele penale ale celor care aranjaseră acel concurs. Fuseseră prinşi cu alt aranjament... pentru că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Nu am intrat în administraţie atunci şi nici nu mi-am mai dorit de atunci, deşi au fost ocazii în care mi s-au deschis nişte uşi. Am rămas în presă, unde am avut mai multe zile proaste decât bune, unde nici o zi n-a semănat cu alta, unde m-am lovit de orgolii şi nedreptăţi cât cuprinde, unde am cunoscut oameni şi OAMENI şi unde mi-am făcut prieteni, dar şi neprieteni. Bani n-am prea câştigat, am pierdut foarte mult din cauza inflexibilităţii şi... a comodităţii (a se citi comoditatea de a dormi bine în patul tău, fără grija bătăilor în uşă de la 6 dimineaţa!). Nu am tras sfori pentru mine şi nici pentru alţii... cu vreo două excepţii, dar acelea au fost intervenţii pentru nişte cazuri speciale, pentru nişte oameni speciali, aflaţi în nevoie. De câteva ori am făcut şi lucruri care nu mi-au plăcut... dar în general am reuşit să evit, cu diplomaţie, situaţiile jenante. 

În 16 ani de presă am reuşit să nu-mi fac duşmani de moarte, dar nu am reuşit să-mi fac prieteni pe viaţă. Ciudat, nu? Şi totuşi sunt tot eu... mai „coaptă”, mai puţin intransigentă, mai subţire la portofel decât acum 16 ani (dacă vă vine să credeţi...) dar mult mai înţeleaptă. În cei 16 ani de presă - toţi puşi în slujba aceluiaşi ziar! - am avut plăcerea să conduc redacţia timp de 13 ani. Au fost perioade în care am condus o armată şi alte perioade în care redactorii îi numărai pe degetele de la o mână. Am încercat să nu fac discriminări dar nici să nu mă las călcată în picioare. Nu ştiu cât mi-a reuşit... 

Nu ştiu dacă la anul pe vremea asta voi mai putea să scriu un editorial la acest ziar. Niciodată nu ştii ce-ţi aduce ziua de mâine... Dar ştiu că, indiferent ce va fi să fie, nu voi regreta nimic din ce am trăit la acest ziar, bune sau rele. Am trăit cu acest ziar 16 din cei 17 ani ai săi (impliniţi pe 23 mai)... dar cine mai stă să socotească... poate doar eu, care am rămas aceeaşi fire analitică... şi nepermis de statornică, la vremurile pe care le trăim.

Lasă un comentariu