Miercuri, 20 Mai 2020 11:51

2.923 de cetăţeni români din diaspora, confirmaţi cu noul coronavirus Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un număr de 2.923 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au fost confirmaţi cu noul coronavirus, informează marţi, 19 mai 2020, Grupul de Comunicare Strategică, potrivit Agerpres.
"În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 2.923 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 30 în Franţa, 487 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia", precizează GCS.
De la începutul epidemiei de COVID-19 şi până la acest moment, 103 cetăţeni români aflaţi în străinătate au decedat: 31 în Italia, 19 în Franţa, 34 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 22 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Lasă un comentariu