Luni, 21 Septembrie 2015 00:00

A fi sau a nu fi penal

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu un premier penal, cu o parte din Parlament la fel de penal şi cu majoritatea preşedinţilor de consilii judeţene şi o parte din primarii de mari oraşe în boxa acuzaţilor, putem spune că avem imaginea exactă a României de astăzi. Ca prim ministru al unei ţări din Uniunea Europeană, să nu ai un sâmbure de bun simţ şi să-ţi dai demisia nici măcar când ai fost trimis în judecată pentru infracţiuni asimilate celor de corupţie, mi se pare mai mult decât poate duce orice persoană civilizată. Mai mult decât atât, să ai tupeul să pregăteşti un loc călduţ pe bani mulţi pentru tata socru la Curtea de Conturi, o instituţie extrem de importantă în ceea ce priveşte controlul cheltuirii banului public, este deja subiect de ieşit în stradă. Şi exact aici avem noi, românii, o mare problemă. Vorbim mult, ne enervăm, dar când vine momentul să şi facem ceva, ne topim ca untul în tigaie. Lipsa spiritului civic ne-a adus în halul în care suntem astăzi, nu politicienii corupţi, pentru că dacă am fi acţionat cum am făcut-o la alegerile de anul trecut, alde Ponta şi neamul lor erau dispăruţi de mult din peisaj. Aşa, nu putem decât să asistăm pasiv la toate mizeriile venite dinspre Parlament şi clasa politică. S-a dovedit mai mult decât era cazul că atunci când poporul iese în stradă şi cere ceva, cvasipoliticienii noştri, că altceva nu avem, chiar ascultă. Şi asta nu pentru că i-ar fi lovit simţul responsabilităţii faţă de comunitate, al interesului naţional, de care nu au habar, ci de frică. Clasica, dar atât de eficienta frică. La asta răspund deocamdată paraşutaţii în Parlament şi, prin urmare, asta trebuie să le livrăm. Când vom avea, dacă vom avea vreodată, o clasă politică responsabilă, pentru care va exista măcar un dram de ruşine şi un simţ al demnităţii, vom opera la alt nivel. Aşa că ar fi cazul să ne şi manifestăm public, noi, cei care populăm cetatea, acum cât mai putem să facem şi asta, pentru că, la cum merg lucrurile, nu m-ar mira ca în viitorul apropiat să le treacă prin cap să limiteze şi acest drept fundamental. Dacă ne vom mărgini să scriem câteva rânduri pe Facebook, ca să ne descărcăm înainte de culcare, mai bine ne-am abţine, pentru că aşa am şi dovedi că mai mult de atât nu putem. Momentul vorbelor a trecut de mult, iar acum a venit ora adevărului. Ne-a mai rămas ceva sânge de la străbunii noştri, care nu ezitau să se lupte cu armate de 10 ori mai numeroase decât a noastră sau am fost reduşi doar la nivelul unei mase amorfe de oameni, dirijaţi şi manipulaţi după bunul plac al parveniţilor care ne conduc? Nu cred în soluţiile violente, în schimbarea unei regim sau a unei structuri politice cu forţa, dar cred în schimb că o comunitate îşi poate alege liderii oricând doreşte, nu doar în perioadele electorale, şi are puterea să facă acest lucru, dacă există şi ceva voinţă. Este oarecum paradoxal că milioane de oameni au luat drumul pribegiei, în speranţa că îşi vor putea croi singuri destinul, în timp ce noi, care avem această putere, nu am uzat încă de ea.

 

Lasă un comentariu