Luni, 28 Septembrie 2015 00:00

Acţionăm sau reacţionăm?

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

E o întrebare ce ne poate schimba efectiv viaţa, dacă îi înţelegem cu adevărat importanţa. Şi asta pentru că peste 90% dintre noi doar reacţionează la ce li se întâmplă, deşi cu puţină disciplină ar putea să îşi ia viaţa în mâini şi să facă ceva din vreme pentru a-şi proteja sănătatea, familia sau siguranţa financiară. De câte ori nu auzim la cei din jur „dacă aş fi făcut asta sau ailaltă, nu s-ar mai fi întâmplat asta”. Oamenii conştientizează că îşi fac singuri rău, dar rămân prizonierii propriilor obiceiuri. Românii fac parte din categoria celor care rămân ultimii să stingă lumina. Chiar dacă primesc din vreme semnale că lucrurile încep să intre pe o pantă periculoasă, nu fac nimic ca să îşi îngrijească sănătatea sau să îşi găsească un alt job. Abia când treaba devine disperată, încep să caute soluţii. Asta înseamnă doar să reacţionezi şi e cea mai proastă manieră de a-ţi trăi viaţa. Am fost şi eu mult timp prizonierul acestor convingeri limitative, dar am schimbat macazul de ceva vreme şi rezultatele sunt vizibile. Cea mai mare problemă este ieşirea din zona de confort, ce îţi aduce liniştea de care fiecare dintre noi are nevoie. În acest caz este însă o linişte falsă, ce îţi poate paraliza temporar simţurile. Câţi dintre noi nu caută un job călduţ la stat, pe un salariu de mizerie, dar sigur, care să le ia de pe umeri grija zilei de mâine? Odată eşuaţi acolo, îşi vor trăi viaţa prin ochii altora, până când realitatea îi va lovi direct în faţă. O restructurare la instituţia unde lucrează îl va pune în situaţia de a a-şi găsi un loc de muncă la 50 sau 60 de ani, ceea ce în ziua de azi echivalează cu o moarte lentă şi dureroasă. Ceea ce nu s-a înţeles încă este că într-o democraţie sănătoasă nu există joburi sigure. Există şi excepţii, dar regula de bază este că siguranţa financiară ţi-o clădeşti singur, căutând permanent cele mai bune variante pentru tine şi familia ta, astfel încât dacă apare o problemă, să ai în faţă câteva opţiuni viabile. Ideea tătucului comunist, care asigura oricui dorea un job, îi băntuie încă pe mulţi dintre noi şi este probabil cel mai mare rău care ni se poate întâmpla în momentul de faţă. Mulţi dintre noi au înţeles o realitate crudă, respectiv că în ţară nu vor putea să trăiască la un nivel civilizat, aşa cum şi-ar fi dorit, astfel că au luat drumul pribegiei. Cel puţin în momentul de faţă, este o soluţie, atât timp cât statul, prin cei care îl reprezintă, s-a dovedit incapabil să atragă investiţii prin crearea de facilităţi fiscale şi nu numai, ce ar fi condus la crearea de locuri de muncă. Este însă o variantă de lucru, mult mai sănătoasă decât cea în care să stai cu mâna întinsă toată ziua şi să te aştepţi să îţi cadă ceva din cer. Au trecut 25 de ani de încercare democratică şi, din păcate, puţini dintre noi au înţeles cu adevărat ce înseamnă democraţia şi un număr şi mai mic au acceptat să joace după regulile ei. Prin urmare, atât timp cât vom rămâne cuprinşi de nostalgia trecutului, nu vom face altceva decât să reacţionăm la ce ni se întâmplă.

 

Lasă un comentariu