Vineri, 07 August 2015 00:00

Ajutor! Începe să mi se facă lehamite de România!

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Tuturor ni se întâmplă să mai intrăm în câte o pasă aiurea, să cădem în paharul cu melancolie sau, dimpotrivă, să ne apuce dracii pe toţi şi pe toate. Eu, mărturisesc, trec de ceva vreme printr-o perioadă cam dificilă, din varii motive. S-au cam adunat, ca să zic aşa... În genere sunt o fire optimistă, veselă şi încrezătoare în oameni şi - nu râdeţi! - patrioată. O bună prietenă, emigrată de mulţi ani, chiar îmi spunea acum câteva săptămâni că nu se poate spune că nu sunt patrioată, atât timp cât am rămas aici, în ţară, deşi aş fi putut pleca de mult. Ei, nu-i chiar aşa... Adică... nu poţi spune că toţi cei rămaşi aici sunt patrioţi iar cei care au plecat nu mai sunt. Lucrurile sunt mai complicate, mi-am zis. Azi am înţeles, însă, că nu sunt chiar atât de complicate. Pentru mine, cel puţin, lucrurile încep să fie simple: m-am săturat de mârlănismul autohton de la toate nivelurile. Nu mai suport ca, începând de la preşedinţie şi guvern, la administraţia locală, angajatorul, factorul poştal, operatorul de cablu şi până la vecinul de scară şi ruda cea mai apropiată să ţi-o iei de să nu te vezi. Toţi au o doză de mârlănie care cu vreme în urmă nu era specifică poporului român. Şi atunci... decât să stai aici şi să te trateze de prost toţi, de la o margine, nu mai bine te duci dracului în alt colţ de lume, unde să te doară în dos de ce face preşedintele nenorocitei ăleia de ţări, care nu-i a ta şi nu te doare sufletul? Dacă e să-şi bată joc de tine un patron, nu mai bine să fie unul străin, pe care să-l înjuri cu foc şi să nu te doară inima când faci acest lucru, că doar n-ai mâncat cu el o pâine amară cândva şi nici nu ţi-ai făcut confidenţe la o cafea, în vremuri mai bune?! Dacă e să ţi se facă lehamite de rudele şi prietenii cu care ţi-ai petrecut ani din viaţă (ani buni!) şi acum te tratează cu sictir pentru că nu le mai poţi da cât le dădeai în vremurile bune, atunci nu mai bine pleci în lume şi te duci să trăieşti printre străini, de la care măcar nu ai din start aşteptări prea mari? 

Cum ziceam, mie mi s-a cam făcut lehamite, de ceva vreme, dar ceva în mine nu putea să lase loc unui sentiment de „je m'en fiche” şi în ceea ce priveşte soarta acestei ţări. Priveam cu admiraţie tot ceea ce era bun şi frumos în acest loc de lume, mă îngrijoram când nori negri se abăteau în zonă şi mă îndignam până la urlet când vedeam cum românii şi România erau nedreptăţiţi sau unii conaţionali îşi băteau joc de glie şi comorile ei. Încet-încet, însă, şi-a făcut loc în sufletul meu un sentiment de lehamite, pornind dintr-un alt sentiment, de neputinţă de a schimba oameni, de a schimba mentalităţi şi de a salva ceea ce mai era de salvat. Încet-încet mi-am pierdut puterea, răbdarea, încrederea şi... cam asta e. Ca mine cred că au păţit mulţi, de aia şi-au luat lumea în cap şi acum hălăduiesc prin lumea, căutând binele în altă parte. Acolo, departe de casă şi de cunoscuţi, par a redeveni patrioţi. Dacă-i pe-aşa, atunci cred că e cazul să mă vindec şi eu printr-o evadare pe alte meridiane!

Mai multe din această categorie: « Drumurile noastre poate... Rămânem sau plecăm? »

Lasă un comentariu