Luni, 18 Ianuarie 2016 00:00

Am întrebat mai mulţi români...

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Am pus câteva întrebări, nu la o sută, ca la emisiunea aia de la ProTV, ci doar la vreo câţiva români dintre cei mai vorbăreţi, nu dintre cei care atunci când îi întrebi ceva se uită la tine ca la unul scăpat de la Socola. Prima întrebare a fost ce le-ar trebui oamenilor să fie fericiţi. Unii mi-au spus că nici măcar nu ştiu să fi fost vreodată fericiţi, aşa că nu s-au gândit niciodată cum ar fi dacă ar fi. Un rumân cu nasul roşu, nu neapărat de la frig, mi-a spus că el este fericit în fiecare zi când are parte de vreo cinste de pe la vreun prieten. Un altul mi-a spus că el ar fi fericit dacă ar scăpa de mizeria oraşului, dacă ar scăpa de grija facturilor pe care este nevoit să le achite lună de lună, stând la bloc, dacă ar putea să vândă apartamentul şi să se mute undeva la ţară. Să aibă acolo un petec de pământ pe care să-l scurme toată primăvara pentru a avea ce culege toamna, vreo câteva găini şi neapărat un purcel dolofănel. Să bea apă de la fântâna din mijlocul grădinii şi să răstoarne în fiecare zi pe masă o mămăligă aurie. Dar să uite de coşmarul ăsta al datoriilor la stat. O doamnă bine, stând lângă mine în autobuz şi etalându-şi blana aproape albă şi geanta cu multe sticle colorate înfipte în ea, chiar fără să mai fie nevoie să o mai întreb, deoarece aproape că zbiera într-un telefon mare cât un caiet „vocabular”, spunea unei prietene că e foarte fericită pentru că Bebe al ei a cumpărat deja bilete pentru o vacanţă de vis la Nisa. Uite aşa, unii români se mulţumesc cu mai puţin, alţii cu mai mult, până la urmă fericirea depinde de câte ori ai călcat pe ceva moale pe trotuar, atunci când nu poţi face tu nimic pentru a fi fericit. Am mai întrebat nişte români ce părere au despre cum cred ei că este guvernată ţara asta în momentul de faţă. Unii, cei mai mulţi dintre ei, s-au arătat nemulţumiţi, aşa după cum mă şi aşteptam, începând direct de la mărirea pensiei care de fapt nu a fost de 5% ci doar 4,3%, că energia electrică de fapt nu s-a ieftinit pentru că, deşi au scăzut preţul la kilowat, au mărit preţul la certificatele verzi. Unul mi-a zis că numai la noi poţi face, atunci când vine iarna, şase ore şi jumătate de la Galaţi la Bucureşti cu trenul şi să nu îşi ceară nimeni scuze pentru întârziere sau măcar să-ţi dea banii pe bilet înapoi, dând vina, bineînţeles, pe Guvernul Cioloş, care nu s-a pregătit pentru iarnă. Ei, aici nu prea am fost de acord... niciodată, nici un guvern nu a fost pregătit pentru a preîntâmpina capriciile iernii. Cu natura nu te poţi pune niciodată, tehnocrat sau nu. Dar am întâlnit şi oameni care mi-au spus că ei sunt mulţumiţi de ce a făcut Guvernul Cioloş în puţinul timp de când s-a cocoţat în fruntea ţării şi că, dacă vreau să primesc un altfel de răspuns, să-l mai întreb o dată peste vreo şase luni. Am mai întrebat eu şi altele, dar n-am loc de scris.

Lasă un comentariu