Marți, 13 Decembrie 2016 00:00

Bătrâneţea, de n-ar mai fi

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Încet şi sigur, populaţia României a îmbătrânit până la punctul la care, dacă ai în jur de 50 de ani, eşti considerat tinerel. Cauzele acestui fenomen sunt multiple, pornind de la lipsa de educaţie a tinerei generaţii şi până la impotenţa autorităţilor în a genera un plan pentru încurajarea cuplurilor să aibă copii. Avem peste 6 milioane de pensionari, care încă se descurcă singuri, dar va veni vremea când nu vor mai putea să facă acest lucru. Cei pentru care noţiunea de părinte încă mai înseamnă ceva, îi vor îngriji la bătrâneţe fără întrebări, dar, din păcate, mulţi dintre noi nu gândesc aşa. Ei au o viaţă de trăit şi doar nu o să se împiedice de cei care le-au dat viaţă, s-au îngrijit de ei şi i-au educat. E  mai bine să îi duci la un sanatoriu şi azil, decât să îi îngrijeşti şi să îi iubeşti necondiţionat, aşa cum o fac ei.
Mulţi dintre noi au ajuns asemeni unor roboţi. Se trezesc dimineaţa, pleacă la job, se întorc, mănâncă ceva, dacă mai mănâncă, se culcă, iar dimineaţa următoare o iau de la capăt. Pentru ei nu există decât botez, nuntă şi înmormântare. Tristă viaţă!
În Suedia, există un departament specializat, care se ocupă de bătrâni pentru a le acorda tot ce au nevoie, pornind de la hrană şi până la medicaţie. Noi îi folosim ca pe nişte oi la alegeri, apoi uităm de ei timp de patru ani, iar povestea se repetă cu cei care mai sunt în viaţă la următorul scrutin electoral. Noi nu îi respectăm nici măcar pe foştii deţinuţi politici, câţi au mai rămas, aşa că ce pretenţii să mai avem în legătură cu cei care formează acum generaţia a treia...
Mulţi nu mai au nici măcar puterea să se plângă. Au decenţa de a suferi în tăcere. Îmi amintesc de povestea pe care mi-a spus-o odată o asistentă medicală. Era la începutul carierei, iar după o gardă lungă, a uitat să îi schimbe perfuzia unui bătrân bolnav. A doua zi şi-a cerut scuze faţă de acesta, dar bătrânelul i-a spus că o înţelege perfect, pentru că este tânără şi e normal să se gândească la alte lucruri. Peste câteva zile a murit. Pe câţi dintre noi, în special tineri, i-ar încerca măcar un sentiment de jenă după un astfel de episod? Cred că ştim cu toţii răspunsul. Aici e buba: nu mai simţim. Ce simţim e aiurea, e o porcărie împrumutată de la alţii, dar nici măcar asta nu realizăm, că ne hrănim cu visurile altora. Odată cu cei de vârsta a treia se duce şi bunul simţ şi buna creştere, cuvinte care nu înseamnă nimic pentru mulţi tineri de până în 20 de ani. Singura educaţie pe care o cunosc este banul, chiar dacă habar nu au să îi folosească energia. Mă uit la cei mai tineri şi mă îngrozesc. Mulţi sunt un amestec de aroganţă şi prostie nemăsurată, iar unii au dezvoltat un rânjet în colţul gurii, asemeni unui câine dintr-un desen animat rusesc de pe vremuri. Majoritatea nu cred că o să apuce 30 de ani. Îmi povestea cineva că un bunic îşi întreţine nepotul de frică să nu rămână singur. Junele stă zi şi noapte la calculator, de i s-au tocit degetele de la atâta apăsat pe tastatură. Dacă asta e generaţia de mâine, nu mai avem nicio şansă.

Lasă un comentariu