Vineri, 26 Iunie 2020 10:11

BREXIT: Studenţii din UE vor plăti o taxă mai mare la universităţile din Anglia, din 2021 Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Studenţii din Uniunea Europeană care doresc să studieze la o universitate din Anglia vor trebui să plătească taxe mai mari de şcolarizare, la fel ca alţi studenţi străini, de la începutul anului universitar 2021 în urma Brexit, a anunţat guvernul britanic, potrivit AFP.
Studenţii internaţionali reprezintă o sursă importantă de venit pentru universităţile britanice. Aceştia plătesc adesea dublu - chiar mai mult în cele mai prestigioase instituţii de învăţământ - faţă de 9.250 de lire sterline cât achită britanicii, o taxă valabilă până acum şi pentru studenţii din ţările UE.
Ca urmare a ieşirii Regatului Unit din UE la sfârşitul lunii ianuarie, rezidenţii din UE, din alte ţări ale Spaţiului economic european şi Elveţia 'nu vor mai fi eligibili' pentru condiţiile financiare acordate studenţilor britanici 'pentru cursurile care încep în anul universitar 2021/2022', a indicat secretarul de stat pentru universităţi Michelle Donelan într-o declaraţie scrisă, în Camera Comunelor. Dar nu totalitatea studenţilor străini care încep studiile universitare în 2020-2021 sunt afectaţi de această creştere şi nici resortisanţii Irlandei, a spus ea.
Educaţia ţine de competenţa fiecărei regiuni, această măsură priveşte doar Anglia şi nu se aplică Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord.
În ceea ce priveşte participarea britanicilor la programul european de schimb de studenţi Erasmus, guvernul a spus că vrea să continue să participe la acesta după Brexit, dar a adăugat că negocierile sunt încă în curs de desfăşurare cu Bruxelles.

Lasă un comentariu