Duminică, 13 Decembrie 2015 00:00

Canada: Legea privind sinuciderea asistată a intrat joi în vigoare în Quebec

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Legea privind sinuciderea asistată intră joi în vigoare în Quebec, prima provincie canadiană care propune reglementarea strictă a eutanasiei în cazul persoanelor atinse de o boală incurabilă şi care vor să pună capăt suferinţei, transmite AFP. O decizie atât de importantă "aparţine exclusiv pacienţilor, care decid să o ia sau nu în această direcţie", a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul sănătăţii din Quebec, Gaétan Barrette. „Sinuciderea asistată” va fi strict reglementată şi va fi folosită doar în cazurile de suferinţă excepţională la pacienţi afectaţi de boli incurabile, conform textului legii. Medicii vor fi cei care vor stabili când durerea bolnavului este atât de puternică încât nu mai poate fi alinată prin medicamente. Totuşi, "numai pacientul o poate cere, iar pacientul nu o poate obţine decât atunci când medicul are garanţia ireversibilităţii absolute a morţii pacientului sau a pacientei", a explicat Gaétan Barrette. "Este primordial să nu existe nicio influenţă din exterior" asupra acestei decizii a bolnavului, a adăugat ministrul sănătăţii din Quebec, subliniind totuşi că "prioritatea acestei legi rămâne accesul la îngrijirea paliativă". Legea, rezultatul unei extrem de lungi dezbateri în cadrul societăţii din Quebec, a fost adoptată în iunie 2014, cu 94 de voturi pentru şi 22 împotrivă, de adunarea legislativă a provinciei. Curtea Supremă din Canada a autorizat în februarie sinuciderea asistată în cazul adulţilor afectaţi de probleme de sănătate grave şi iremediabile, declarând neconstituţionale articolele din Codul Penal care interzic această practică. Guvernul federal a primit termen de un an pentru a se conforma acestei decizii, dar noul guvern al lui Justin Trudeau a cerut o amânare suplimentară de şase luni, invocând întârzierea din acest dosar cauzată în special de campania electorală. Unele ţări europene permit sinuciderea asistată, printre care Olanda, Belgia, Luxemburg sau Elveţia, precum şi unele state americane, precum Washington sau Oregon.

Lasă un comentariu