Luni, 16 Noiembrie 2015 00:00

Cât de mult ne dorim schimbarea?

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

De 26 de ani statul s-a obişnuit să îi mulgă la propriu pe micii comercianţi, dar şi să îi copleşească cu verificări şi amenzi, până când bieţii oamenii şi-au abandonat afacerile sau au fost forţaţi să facă evaziune fiscală, ca să se menţină pe linia de plutire. Elementele unei societăţi democratice sănătoase sunt relativ simplu de înţeles, iar pilonii pe care aceasta se susţine sunt clasa de mijloc şi afacerile mici şi mijlocii. Dacă vreunul dintre aceştia e prea slab sau, mai rău, nu există, atunci nu putem vorbi la modul serios de o economie de piaţă, iar România, din păcate, se încadrează cam în ultima categorie. Dacă nu ar afecta o ţară întreagă, cred că inabilitatea... pardon, incapacitatea autorităţilor de a gândi un plan de măsuri pentru stimularea mediului de afaceri ar fi un excelent studiu de caz. Nu pot veni cu altceva decât cu noi taxe şi impozite, lucru pe care îl poate face şi un elev de clasa a III-a, şi nici măcar aici nu excelează. Este suficient să ne amintim de tentativa de impozitare a bacşişului, o prostie inimaginabilă, ce a însemnat o nouă pierdere de timp şi bani pentru întreprinzătorii privaţi. În nicio ţară ce se pretinde civilizată nu s-a gândit măcar, darămite să se mai şi aplice o astfel de măsură, pentru simplul motiv că nu merită efortul. Şi pentru ca toată aiureala asta să fie completă, ANAF-ul a sărit acum pe întreprinzătorii care au mai rămas în picioare, sancţionând doar pentru a face norma de amenzi, nu pentru că s-ar impune. Este paradoxal că inspectorii ANAF au ajuns să fugărească orice mamaie din piaţă, care vinde pătrunjel ca să îşi poată cumpăra medicamente, în timp ce aleşii din Parlament au refuzat să înfiinţeze o agenţie care să recupereze sute de milioane de euro anual de la condamnaţii penal, ce şi-au construit averile prin manevre frauduloase. Această manieră de a gestiona mediul privat trebuie să înceteze, iar acţiunile în stradă pornite după drama de la Colectiv sper că au dat tonul unui alt gen de abordare. Un nou prim ministru este un prim pas, dar vom vedea în ce măsură va fi şi lăsat să îşi implementeze proiectele, pentru că actuala clasa politică a dovedit de atâtea ori că este incapabilă de schimbare. Am spus-o de multe ori şi mă văd nevoit să o repet şi acum. O persoană, un administrator de firmă sau o comunitate nu poate fi mai mult decât nivelul de cunoaştere şi înţelegere pe care îl are la acest moment. Prin urmare, ceea ce vom face în continuare nu va fi decât o reflectare fidelă a nivelului la care ne situăm în prezent. Dacă cetatea nu va fi mulţumită de susţinerea pe care o are actualul premier în Parlament vizavi de implementarea proiectelor importante pentru România, va ieşi din nou în stradă, dovedind astfel că protestele recente au fost mai mult decât un strigăt de revoltă faţă de tragedia de la Colectiv. În caz contrar, va trebuie să acceptăm că mai avem de învăţat la capitolul spirit civic şi să privim impasibili cum băieţii deştepţi îşi fac de cap în continuare. 

 

Lasă un comentariu