Luni, 08 Februarie 2016 00:00

Ce mai croim zilele astea?

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe lumea asta sunt tot felul de croitori, unii necesari, unii fără voie şi alţii chiar nedoriţi. Uite, de exemplu, fetele noastre de la tenis au încercat să-şi croiască un drum către o victorie care poate că ar fi uimit lumea. N-a fost să fie, şi chiar dacă mulţi spun că a fost o înfrângere cât o victorie, o înfrângere rămâne o înfrângere, doare şi îţi lasă în gură un gust amar. S-au străduit ele, de jucat au jucat bine, mai aveau nevoie şi de un dram de noroc, norocul ăsta care de la o vreme ne cam ocoleşte pe la competiţiile astea internaţionale. Ei, pe ele cred că le putem încadra în categoria croitori fără de voie, pentru că au încercat să ne croiască un strop de bucurie. Mai sunt ceilalţi croitori, cei necesari, cei de care avem nevoie atunci când mergem la vreo nuntă sau la vreun botez, că în rest nu prea cred eu să apeleze românul din ziua de azi la croitor. Dar chiar dacă nu prea mai vezi croitorii decât foarte rar, una ici, una colo, croitorii pe care atunci când le cauţi nici nu le găseşti, meseria asta încă nu a dispărut. Într-adevăr, nu mai e ca acum 30-40 de ani, când era o meserie respectată, chiar foarte bănoasă şi cu multe satisfacţii. Ţin minte că mergeam cu tata la un croitor grec care lucra pe vremea aceea şi la Casa de Modă sau cum îi mai spunea pe atunci, dar care lucra şi acasă. Mă servea cu dulceaţă de trandafiri iar pe tata cu un coniac mic şi o cafea, după care se apuca de treabă măsurând şi turuind în româneasca lui stricată. Aflai de la el toate noutăţile zilei, toate bârfele care circulau prin oraş şi cum era în Grecia pe vremea când era el copil. Acum, te duci de obicei la vreun magazin de unde îţi cumperi un costum de haine, îl probezi, dacă ceva nu e în regulă cu lungimea te anunţă vânzătoarea că au la dispoziţie şi o croitoreasă şi că te poţi întoarce în două ore să îl ridici. Sec, fără poveşti, fără dulceţuri, coniace şi cafele, fără farmec. Dar ăştia sunt totuşi nişte oameni de care avem nevoie, măcar o dată la zece-douăzeci de ani atunci când e vorba de un costum sau măcar o dată la doi ani pentru vreun pantalon, fie el chiar blue jeans. Mai sunt şi croitorii ăia de fiţe care mai nou îşi spun „creatori de modă” sau „designeri”. Treaba lor, pot să-şi spună cum vor, numai că urmărind şi eu o paradă de asta de modă m-am îngrozit închipuindu-mi o femeie apărând pe stradă îmbrăcată cu aberaţiile alea. La ce s-o fi înghesuind lumea la astfel de evenimente, nu ştiu, poate doar ca să vadă fetele alea frumoase, că eu unul de aia m-am dus. Şi mai sunt şi croitorii ăia nedoriţi, ăia care atunci când te întorci noaptea obosit de la muncă, din tura a doua, te aşteaptă la ieşirea din gang şi după ce te croiesc bine, te uşurează de ce brumă mai ai prin buzunare şi dispar. Ca să nu mai vorbim de croitorii de legi...

Lasă un comentariu