Miercuri, 12 August 2015 00:00

Cine conduce cu adevărat ţara?

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu ştiu de ce, dar văzând bulibăşeala asta de pe la noi, tind şi eu să le dau dreptate celor care spuneau că în spatele preşedintelui României, că s-a numit Iliescu, Constantinescu sau Băsescu, au fost întotdeauna forţe malefice, nişte oameni care au făcut tot posibilul să distrugă economia, industria şi agricultura românească. Că or fi fost ei masonii sau niscaiva miliardari americani sau cine mai ştie ce naţii de oameni, ar fi singura explicaţie pentru starea de sărăcie în care au ajuns românii. Mă gândeam că dacă am scăpat de acei ”escu” din fruntea ţării şi avem acum un ”nis”, adică pe Iohannis, poate că se va schimba ceva şi pe la noi. Se pare însă că şi ăsta e omul cuiva, dacă nu a lui Băsescu, sigur al forţelor alea malefice din afara ţării, nu de alta, dar prea se tot fâţâie prin lume la braţ cu consoarta, cine ştie, poate are de dat niscaiva rapoarte şi de primit noi instrucţiuni. Până una-alta, a făcut taciturnul ce a făcut şi i-a zgâlţâit tare scaunul lui Victor Ponta, care îndrăznise să se plimbe şi el niţel pe la arabiţoi fără să ceară voie tătucului. Deodată, Ponta s-a pomenit că nu mai are capacitate de decizie, că nu îl mai ascultă nimeni. De altfel, nici măcar nu mai există o grupare Ponta. Gruparea guvernamentală din PSD, condusă de Ponta, e paralizată şi prinsă între Dragnea, Oprea şi Isărescu. Acum, deciziile se iau prin negociere între palate şi partide, Ponta neavând curajul să se ia de gât cu nimeni, fiind cu sabia deasupra capului din cauza dosarului în care este anchetat. Curaj n-are, dar nici demisia nu şi-o dă, stă şi el cu capul în nisip preum struţul, aşteptând să vină soarele şi pe strada lui pentru a-şi putea etala iar zâmbetul arogant. Tripleta Dragnea-Oprea-Isărescu e garanţia că nu se fac schimbări majore în economie, externe şi justiţie. Dragnea controlează PSD-ul, cel mai important partid al majorităţii parlamentare, şi dă ordine miniştrilor în numele partidului care îi ţine în funcţie, uneori luând decizii peste capul lui Ponta. Băsescu chiar declara la un post tv că dacă ar fi fost premier Dragnea, era de mult dat cu capul de toţi pereţii. Gabriel Oprea, vicepremierul, este şi el un factor de decizie, mai ales că împreună cu Dragnea controlează majoritatea parlamentară. Totuşi, eu cred că Mugur Isărescu este pe undeva cel mai puternic om din ţărişoara asta, el supervizând deciziile fiscale şi cu implicaţii macroeconomice prin Comitetul Macroprudenţial. Întrebarea mea este însă cine îl conduce pe Mugur Isărescu din umbră, cine îl susţine? Nu de alta, dar să fii guvernatorul unei bănci naţionale atâţia ani fără a fi suspectat de nimic pare aproape imposibil. Deci, cine conduce cu adevărat ţara?

 

Lasă un comentariu