Marți, 26 Noiembrie 2013 02:00

Cine mai gândeşte ceva pe lumea asta?

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
M-am bucurat şi eu mai zilele trecute când am văzut pe la tv că s-a mai deschis un târg de carte pe la Bucureşti (deh, acolo sunt cei mai citiţi oameni sau cei mai mulţi cititori de carte - zice lumea!). Culmea e că printre cele mai promovate cărţi era una a unui gay, adică a unui homosexual care îşi povestea alb pe negru aventurile lui, trăirile lui şi orgasmele lui, şi culmea, a avut şi succes cu cărticica lui, nu de alta, da' omuleţu' ăla, între timp, s-a făcut englez, vezi dragă Doamne, de când a devenit „pidosnic” i-a venit şi mintea la cap, nu de alta, cred că i-a băgat-o unu' pe din dos. N-am nimic cu homosexualii, numai că nu înţeleg de ce românii nu înţeleg să promoveze literatura română, a scriitorilor tineri care nici măcar nu mai scriu pentru bani, deja s-au lămurit că din scris nu se poate trăi, dar sunt încă mulţi scriitori tineri care au ceva de spus dar strigă sub apă, nimeni nu îi ajută, nimeni nu îi susţine, nimeni nu îi îndrumă către un centru cultural unde să le poată fi evaluată creaţia lor, bine că se mai găsesc unii să promoveze literatura homosexuală. Păi, de exemplu, dacă ai scris şi tu ca omu' o cărticică cu poveşti de o viaţă, cu ceva care zici tu în sinea ta că ar descreţi multe frunţi de oameni sătui de făcăturile alea de pe la tv, uite că te loveşti de veşnica poveste, dacă vrei să-ţi publici cărticica trebuie să ai măcar (repet, măcar) cinsprezece milioane de lei vechi pentru o ediţie scurtă, de vreo trei sute sau cinci sute de exemplare. Dar să spunem că faci rost de banii ăştia, credeţi că e de ajuns? Nici pe departe! Îţi mai trebuie nişte bani pentru lansarea cărţii, unde după „cioctailurile” de rigoare de la intrare, trebuie să mai găseşti şi o fosilă din literatura locală care să-ţi urce opera ta pe culmile gloriei, fosilă care te va bate pe umăr toată seara numindu-te „maestre”, deşi până mai ieri nici nu auzise de tine (sau tu de el). Dar asta e doar preludiul, pentru că după ce se termină toată mascarada asta cu lansarea cărţii tale, urmează masa de rigoare, undeva pe faleza Dunării sau prin vreun loc mai ascuns de ochii lumii, nu de alta dar dacă se adună atâta scriitorime (era să greşesc, să scriu acriitorime) la un loc, bate la ochi şi sare lumea pe ei să ia autografe (cre'că!). Eiii, acolo, dacă nu ai un sponsor, va trebui să bagi mâna adânc în toate economiile tale, nu de alta, da' cititu' ăsta face o seteeee... de n-ai idee. Şi uite aşa, de la cinşpe milioane ajungi undeva pe la vreo douăşcinci de milioane şi te duci mulţumit acasă, fericit, uraaa ... ţi-ai lansat cărticica, eşti „maestre”. Abia după vreo două-trei zile începi să realizezi că n-ai făcut nimic. Nu de alta, dar abia acum începe chinul, te duci singurel şi încerci să-ţi vinzi cărticica pe la librării (dacă mai găseşti de astea), pe la firme care se ocupă cu distribuţia de ziare şi reviste şi, într-un final, rămâi cu o gaură în buzunare, şi, bineînţeles, cu un gust amar în gândire. Pentru că atunci când ai scris cartea aia ... n-ai gândit!

Lasă un comentariu