Duminică, 19 Ianuarie 2020 00:00

Columbia: Ajutor american de 5 miliarde de dolari pentru zonele afectate de traficul de droguri Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele columbian Ivan Duque a anunţat recent un ajutor american de 5 miliarde de dolari care vor fi investite în zonele afectate de traficul de droguri, relatează AFP, citat de Agerpres.
Această sumă va fi plătită într-o perioadă de trei ani, a precizat o sursă din cadrul preşedinţiei.
O agenţie a guvernului american, US International Development Finance Corporation (DFC), "a anunţat că va vărsa circa 5 miliarde de dolari pentru programe sociale în teritoriile afectate de culturile ilegale", a scris pe Twitter preşedintele Duque, rezumând o declaraţie pe care a făcut-o în prezenţa directorului executiv al DFC, Adam Boehler.
Boehler a declarat că acest ajutor va contribui la "dezvoltarea regiunilor, crescând venitul pe locuitor şi numărul de slujbe".
"Este esenţial să ne implicăm nu numai în eradicarea culturilor de coca, ci şi în partea pozitivă a lucrurilor şi în dezvoltare", a declarat el într-o zonă de cultură de coca din sud-vestul Columbiei vizitată împreună cu preşedintele Duque.
O parte din ajutorul american va fi destinat înlocuirii culturilor ilicite şi finanţării proiectelor de inserţie pentru combatanţii fostei gherile FARC, care au acceptat acordul de pace istoric din 2016.
După ce 7.000 de combatanţi ai FARC au depus armele, grupuri armate locale şi carteluri mexicane precum cel din Sinaloa au preluat controlul traficului de droguri în regiunile izolate din Columbia, în principal în departamentele apropiate de porturile maritime columbiene de la oceanul Pacific.
Preşedintele american Donald Trump a criticat dur creşterea record a suprafeţei narco-culturilor în Columbia, care potrivit ONU au atins 169.000 de hectare plantate în 2018, cu un potenţial de producţie de 1.120 de tone de cocaină.
Venit la putere în august 2018, preşedintele Duque a lansat un plan antidrog care prevede reducerea la jumătate a teritoriilor care adăpostesc culturi de coca între 2022 şi 2023. El a promis, de asemenea, să recurgă din nou la erbicidul glifosat pulverizat pe cale aeriană pentru a distruge culturile de coca, o iniţiativă salutată de SUA.
Creată în 2018 cu aprobarea preşedintelui Donald Trump, DFC şi-a început oficial activitatea în ianuarie 2020.

Lasă un comentariu