Starea de lockdown în Germania va fi prelungită până la 31 ianuarie, cu reglementări mai stricte, au convenit, marţi seara, cancelarul german Angela Merkel şi preşedinţii celor 16 landuri, relatează dpa şi AFP.
Şcolile, precum şi majoritatea magazinelor nealimentare, barurile, restaurantele, insitituţiile culturale, sportive şi de agrement vor rămâne închise până la această dată.
''De asemenea, le cerem tuturor cetăţenilor să limiteze contactele la minimum'' pentru a combate pandemia, a declarat cancelarul, în cadrul unei conferinţe de presă, după o reuniune cu cei 16 preşedinţi ai landurilor federale.
De acum, întrunirile private cu o altă persoană sunt permise numai în afara propriei locuinţe, comparativ cu cinci din alte gospodării, cum era prevăzut până acum.
Restricţiile de călătorie pe o rază de 15 kilometri de la domiciliu vor fi puse în aplicare în districtele în care incidenţa virală depăşeşte cele 200 de noi cazuri de infecţii la 100.000 de locuitori.
În prezent, aceasta vizează aproximativ 10 milioane de oameni, în special în estul ţării, Saxonia, Turingia, dar şi în Bavaria, afectate semnificativ de al doilea val al epidemiei.
"Ne aflăm astăzi în situaţii limită în unele spitale, ceea ce ne-a determinat încă o dată să adoptăm aceste decizii", a explicat cancelarul Angela Merkel. Ea a justificat, de asemenea, aceste noi măsuri prin creşterea cazurilor de infectare cu noua tulpină a coronavirusului identificată în Marea Britanie, posibil mai contagioasă.
''Măsurile pe care le-am decis sunt drastice. (...) sunt mai dure'', a admis cancelarul german, vorbind despre o ''cursă contracronometru''.
''Ştim că, prin vaccinurile disponibile acum, există o perspectivă pentru normalizarea vieţii noastre de zi cu zi'', a spus de asemenea cancelarul german.
Germania a înregistrat marţi 1.787.410 cazuri oficiale declarate de COVID -19 de la începutul epidemiei, cu 11.897 de cazuri noi declarate oficial în ultimele 24 de ore. Numărul deceselor, 944 fiind declarate numai marţi, a ajuns la un total de 35.518, potrivit institutului de sănătate publică Robert Koch. (Sursa Agerpres)
Miercuri, 06 Ianuarie 2021 12:38
Coronavirus: Germania prelungeşte starea de lockdown până la 31 ianuarie Recomandat
Scris de Cătălin Mihai MOGA
Publicat în
Mapamond
Etichetat cu
Articole recente - Cătălin Mihai MOGA
- Divorţ bombă în showbiz: Dinu şi Deea Maxer divorţează după 18 ani de căsnicie
- „Şotronul integrităţii” jucat de Ziua Poliţiei la Galaţi (FOTO)
- «O să fii pomenită până când o să murim!» Familia Ginei Basoc distrusă de durere
- Saltele pentru persoanele fără de adăpost din Pechea (FOTO)
- Fotbal, tinereţe şi credinţă. Campionat şcolar de fotbal la Ghidigeni (FOTO)
- Galaţi: Blocul pentru medici din curtea Spitalului Judeţean, aproape gata. Urmează alte două? + FOTO
- GALAŢI GREEN VALLEY: Amplă conferinţă la Galaţi organizată de Ziarul Financiar şi LIBERTY Galaţi
- Bebeluş găsit spânzurat alături de tată într-un apartament
- Prins cu medicamente de aproape 40.000 lei ascunse în maşină
- Toate locomotivele de tipul celei implicate în accidentul din Galaţi vor fi verificate