Vineri, 28 Februarie 2020 12:31

Coronavirus: Serviciul de Probaţiune Galaţi nu mai lucrează cu persoanele care vin din străinătate Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Serviciul de Probaţiune Galaţi anunţă luarea unor măsuri pentru limitarea extinderii infectării cu virusul COVID-19, în baza Deciziei nr. 33/27.02.2020 a Directorului Direcţiei Naţionale de Probaţiune, prin limitarea activităţii cu publicul, astfel: începând cu data de 28 februarie 2020, Serviciul de Probaţiune Galaţi nu va mai desfăşura activităţi specifice (evaluare, supraveghere, programe de reintegrare socială) cu persoanele din evidenţă care au călătorit sau vor călători în afara ori din afara graniţelor ţării, într-un interval de 30 de zile anterior datei fixate pentru întrevedere, indiferent de ţara de destinaţie ori de provenienţă sau de mijlocul de transport utilizat.

Persoanele aflate în evidenţa Serviciului de Probaţiune Galaţi pot anunţa situaţiile privind deplasarea la numerele de telefon: 0372949595, 0372948080, 0726755605, 0726754550, 0726754507, 0726754507, 0726754668 sau la adresa de e-mail: probatiune.galati@just.ro. Acestora li se va solicita transmiterea unei declaraţii scrise privind deplasarea, prin fax (0371603653) sau prin e-mail (probatiune.galati@just.ro). Reluarea activităţii în regim normal se va dispune ulterior prin decizie a directorului general. Până la reluarea activităţii în regim normal, persoanele supravegheate pot transmite prin fax (0371603653) sau prin e-mail (probatiune.galati@just.ro) orice documente specifice procesului de supraveghere.

Lasă un comentariu