Marți, 12 Mai 2020 11:50

Coronavirus: Spania va plasa în carantină toate persoanele sosite din străinătate în perioada 15-24 mai Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Persoanele care sosesc din străinătate în Spania, începând de vineri până la finalul stării de urgenţă, vor fi plasate în carantină pentru 14 zile, potrivit unei decizii a guvernului de la Madrid publicate marţi şi care vizează încetinirea răspândirii noului coronavirus, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Aceste persoane plasate în izolare nu vor fi autorizate să iasă decât pentru a-şi achiziţiona produse alimentare, pentru îngrijiri medicale sau în alte ''situaţii esenţiale'', însă numai având nasul şi gura acoperite de o mască sanitară.
Starea de urgenţă din Spania urmează să se încheie la 24 mai.
Ministerul Sănătăţii spaniol a anunţat luni că numărul total al persoanelor bolnave de COVID-19 este de 227.426, ceea ce plasează Spania pe locul al doilea în lume la numărul de cazuri - după SUA - şi pe locul patru în ceea ce priveşte mortalitatea, după SUA, Regatul Unit şi Italia.
Până luni la prânz în Spania au decedat 26.744 de persoane din cauza COVID-19.

Lasă un comentariu