Vineri, 01 Aprilie 2022 11:28

Cum să respingi o executare silită demarat nelegal Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Orice persoană care se confruntă cu o executare silită demarată ilegal o poate contesta prin formularea unei contestaţii la executare în termenul prevăzut de lege. Societatea de Avocaţi Pavel Mărgărit şi Asociaţii recomandă apelarea la un avocat specializat în drept comercial, litigii comerciale şi executări silite care va putea analiza dacă sunt incidente fie prescripţia executării silite, fie  dacă perimarea executării silite, dacă somaţia a fost emisă nelegal sau nu a fost emisă deloc, caracterul creanţei certe, lichidă şi exigibilă. După caz, la solicitarea contestatorului, instanţa poate dispune suspendarea executării silite în urma achitării unei cauţiuni.

Condiţiile esenţiale ale executării silite în România

Temeiul legal pentru a putea demara o executare silită este existenţa unui titlu executoriu, fiind obligatorii condiţiile creanţei de a fi certă, lichidă şi exigibilă, în concret: existenţa neîndoielnică a creanţei să rezulte din titlu executoriu, obiectul creanţei să fie determinat sau determinabil, iar obligaţia debitorului să fie ajunsă la scadenţă, ori acesta să fie decăzut din beneficiul termenului de plată, situaţie incidentă în cazul în care acesta din urmă se sustrage de la obligaţiile care îi revin potrivit legii, este în stare de insolvabilitate cunoscută sau micşorează garanţiile acordate creditorului, ori alţi creditori fac executări asupra averii lui.

Cum ne putem apăra în faţa executării silite ilegale?- Incidente procedurale în cursul executării silite

Conform dispoziţiilor legale, executorul judecătoresc este obligat să comunice debitorului o copie de pe încheierea de încuviinţare a executării silite, o copie certificată a titlului executoriu şi, de principiu, o somaţie. Există numeroase situaţii în care aceste demersuri nu sunt efectuate, lucru ce atrage nulitatea executării silite.
Pe parcursul executării silite pot apărea diverse incidente procedurale, cum ar fi prescripţia ori perimarea executării silite. Pentru a opera prescripţia în cursul unei executări silite deja începute, este necesar ca între actele de executare silită să fi trecut mai mult de 3 ani, fără să fie întocmite alte acte de executare silită care să întrerupă prescripţia. De asemenea, există situaţii în care încă de la începutul executării silite prescripţia executării silite să poată fi invocată în cadrul unei contestaţii la executare, urmând a fi anulate toate actele de executare întocmite în dosar.
În ceea ce priveşte perimarea executării silite, aceasta reprezintă o sancţiune a creditorului pasiv, operând în anumite condiţii prevăzute de lege.
Pavel Mărgărit şi Asociaţii recomandă apelarea la un avocat specializat în drept comercial, litigii comerciale şi executări silite care va putea analiza dacă sunt incidente fie prescripţia executării silite, fie perimarea executării silite şi care va putea stopa o executare silită ilegală.
Toate aceste incidente procedurale vor putea fi invocate în cadrul unei contestaţii la executare ce va fi introdusă în termenul şi în condiţiile prevăzute de lege. Un avocat specializat în drept comercial, litigii comerciale şi executări silite va putea analiza posibilitatea de admitere a unei astfel de contestaţiei şi va putea obţine anularea actelor de executare silită în faţa instanţei competente.

Cum ne putem proteja până la anularea executării silite

Legislaţia în domeniu reglementează posibilitatea formulării unei cereri de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare. Aceasta poate fi formulată oricând pe parcursul procedurii, inclusiv odată cu contestaţia la executare.  Pentru a obţine suspendarea executării va fi necesară depunerea unei cauţiuni al cărei cuantum depinde de valoarea obiectului contestaţiei. În cazul admiterii cererii de suspendare a executării silite, cauţiunea va fi indisponibilizată până la momentul soluţionării contestaţiei la executare de către instanţă printr-o hotărâre definitivă.
Pavel Mărgărit şi Asociaţii recomandă apelarea la un avocat specializat în drept comercial, litigii comerciale şi executării silite care să efectueze calculul cauţiunii necesare, precum şi să analizeze oportunitatea utilizării oricărui remediu legal pentru a bloca orice executare silită ilegală.

Lasă un comentariu