Joi, 08 Septembrie 2011 03:00

Dacă eşti sănătos la trup şi minte, nu există „Nu pot”

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Am ajuns ca în ultima vreme să trec mai uşor cu vederea lenea şi lipsa de responsabilitate a celor din jur. Cred că timpul m-a învăţat, că energia pe care mi-o consum încercând să-i împing de la spate pe cei care nu vor să mişte, poate fi canalizată spre altceva, mai util. Îi admir, însă, pe cei care încă se mai agită pentru a schimba lucrurile ce nu pot fi schimbate. Entuziasmul lor este demn de toată lauda şi tare m-aş bucura să văd şi rezultate. E drept, uneori le văd. Spre exemplu, oricât de blamată ar fi măsura privind introducerea camerelor video în sălile de examen şi oricât de supăraţi sunt cei picaţi la bac sau la examenele de titularizare, nu pot să nu salut această iniţiativă, care, repet pentru cei care nu au aflat încă, îi aparţine inspectorului şcolar general de la Galaţi. Ea a relevat ceea ce se ştia de multă vreme, anume că examenele sunt fraudate. Copiii au mers la şcoală zilnic, ani de zile, cu o idee clară în minte: se rezolvă şi dacă nu înveţi. Au trecut prin şcoală ca gâsca prin baltă, fără să acumuleze nici măcar noţiunile elementare, apoi au intrat la facultăţi fără examene, au dat bani pentru a trece anii de studiu la fel, fără să se lipească ceva de ei, apoi s-au înregimentat în structuri - partide, familii - care le-au asigurat accederea în poziţii călduţe la stat şi chiar la privat. Peste ani, ajung să ne conducă nişte nulităţi. Apoi ne mirăm că lucrurile nu se mişcă. Soluţia: exigenţa. Prin exigenţă se cerne incompetenţa. Vreţi să vă spun că am văzut români care muncesc în străinătate - rânind la vaci sau ştergând la fund bolnavi şi bătrâni - şi care vorbesc şi gândesc mai corect decât mulţi dintre cei de acasă? Asta e o problemă. Ne părăsesc cei isteţi şi harnici şi rămân aici puturoşii şi inculţii. Îi regăsim peste tot, în toate domeniile. Îi recunoaştem de cum deschid gura sau dintr-o simplă privire asupra modului în care se îmbracă sau gesticulează. Spuneam că am cunoscut conaţionali care, deşi plecaţi de ani buni din ţară, vorbesc mai corect româneşte şi gândesc mai logic decât cei de acasă, deşi acolo, departe de locul natal, sunt nevoiţi să vorbească altă limbă şi să presteze la munca de jos. Acum ceva vreme, am cunoscut un tânăr de vreo 33-35 de ani care muncea în Italia, de opt ani, la o fermă de vaci. Mi-a povestit cu lux de amănunte ce face acolo, ce program are, cum este plătit şi cum se înţelege cu şefii şi colegii. M-a fascinat discuţia cu acest om, pentru că, deşi venea acasă doar o dată pe an, vorbea extrem de corect româneşte, doar cu un uşor accent. N-am sesizat niciun dezacord în exprimare iar frazele sale erau logice, uşor de înţeles, deşi conţineau şi expresii pe care noi, cei de acasă, nu le folosim în mod uzual. Se vedea că omul are exerciţiul gândirii iar „munca de jos” nu i-a alterat bagajul de cunoştinţe acumulat în anii de învăţământ. Am ascultat zilele trecute, în cadrul unui reportaj, câţiva tineri care dădeau bacul în toamnă. Tineri, frumoşi, plini de energie  dar puturoşi, plini de ei şi preocupaţi la maxim de felul cum se îmbracă şi cu ce maşină circulă. Altcineva e de vină că nu au luat bacul, nu ei... Asta mă sperie: faptul că nu sunt capabili nici măcar să înţeleagă ce li se întâmplă.

Lasă un comentariu