Marți, 01 Septembrie 2015 00:00

De ce nu poate fi linişte în lume?

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dacă ar fi să ne luăm după calendar am putea spune că începând de astăzi am scăpat de vară. Numai că de vreo câţiva ani încoace s-ar părea că nu ne mai putem baza pe cele patru anotimpuri cu care eram obişnuiţi. Mai nou avem doar vară şi iarnă. Oricum, copiii mai au doar două săptămâni de vacanţă şi va trebui să meargă la şcoală sau la grădiniţă, unii pentru prima dată. Şi, ca în fiecare toamnă, a început deja şi alergătura părinţilor sau a bunicilor după rechizite, uniforme şi tot ce mai trebuie cu ocazia începerii noului an şcolar. Copiii noştri pot fi fericiţi, totuşi, spre deosebire de copiii imigranţilor, care, după cum am văzut cu toţii pe la ştiri, nu ştiu nici măcar unde vor dormi noaptea următoare, ce vor mânca, dacă vor putea porni către tărâmul făgăduinţei, către eterna atracţie a unei vieţi mai bune promisă de ţările occidentului european, care, mai nou, au început să se sperie de numărul mare de imigranţi care năvălesc peste ei. Nu că nu ar avea nevoie de forţă de muncă sau că nu ar putea asigura spaţii de cazare pentru imigranţi. Problema e că mai toţi vest-europenii se sperie de problemele pe care aceştia le pot crea datorită sărăciei în care se zbat. Pentru că nu toţi cei care fug din ţările lor de baştină fug doar de teama războiului, de foamete sau de sărăcie, mai sunt şi unii care sunt certaţi cu munca şi nu caută decât câştiguri uşoare, obţinute de cele mai multe ori din cerşit, furt sau escrocherii. Aşa că nu e de mirare că liderii europeni vor să se adune şi să discute problema imigranţilor. Nici nu m-a mirat să aud că în traficul ăsta cu oameni sunt implicaţi şi români. La cât plătesc refugiaţii ca să ajungă în Germania sau Franţa, nici nu se putea să nu apară reţele de trafic de oameni. Unii dau chiar şi până la 6.000 de euro de persoană pentru a sta ore în şir înghesuiţi prin portbagaje sau prin cine ştie ce dube insalubre. Dacă autorităţile ungare au prins deja vreo 30 de români care se ocupau cu astfel de cărăuşie, cine ştie câţi or fi neprinşi, de când au început afacerea asta nemaipomenit de profitabilă şi, de ce să nu o spunem, câte alte naţii nu or fi implicate în mizeria asta de trafic, profitând de disperarea unor oameni care şi-au vândut tot pe unde au trăit până acum, sperând într-o viaţă mai bună prin ţări străine. Câţi dintre ei vor ajunge la destinaţie... nu poate spune nimeni. Câţi dintre ei, dacă vor ajunge, vor mai avea bani să se întreţină pe ei şi pe ai lor până când îşi găsesc ceva de muncă... iar, nimeni nu poate şti. Şi asta doar pentru că unii nu se mai satură să se războiască, doar pentru că unii nu pot trăi în linişte, inventând tot felul de motive doar pentru a sparge liniştea traiului oamenilor de pretutindeni.

 

Lasă un comentariu