Luni, 07 Martie 2016 00:00

De profesie cinic

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Instituţiile româneşti sunt populate, din păcate, de multe personaje care consideră că a-şi face meseria reprezintă un ”privilegiu” pentru cei care beneficiază de respectivul serviciu. De aici şi numărul imens de fapte de corupţie din administraţie. Motivul este simplu. După un sfert de secol de democraţie nu avem o cultură a funcţionarului public, a datoriei faţă de cetăţean. Mulţi din sistem ar spune ”păi trăieşte tu cu 900 de lei pe lună şi atunci să-mi spui mie de cultură a funcţionarului public”. E drept, salariile sunt mici în administraţia locală, dar nimeni nu te obligă să rămâi acolo. Dacă totuşi te decizi să rămâi, atunci nimeni nu este obligat să îţi suporte frustrările. Acelaşi lucru este valabil şi când mergi la medic. De câte ori nu ne-am lovit de situaţia să fim trataţi mai rău ca un lepros, doar pentru că doctorul în cauză a avut o zi proastă, prea mulţi pacienţi ori nu îi convine salariul? Evident, nu e cazul să generalizăm, dar situaţiile de acest gen nu pot fi date uitării, pentru că duc la o anumită percepţie faţă de cei care exercită actul medical. Bolnavii de cancer se confruntă destul de des cu situaţia de a li se spune în faţă că oricum nu mai au mult de trăit şi, prin urmare, e normal să fie trataţi ca nişte suboameni. Asta după ce au fost storşi bine de bani. E cazul ca acest gen de manifestări să ia sfârşit, iar fiecare dintre noi are obligaţia de a sesiza aceste derapaje. Da, obligaţia, pentru că, dacă avem pretenţia să trăim într-o societate cât de cât civilizată, fiecare dintre noi trebuie să îşi aducă aportul. Există un soi de reţinere în a face o sesizare, pe considerentul că îţi mănâncă timpul şi nervii, iar în final mori cu dreptatea în mână. Exact pe asta se bazează şi cei care abuzează într-un fel sau altul de funcţiile lor.
Cum exemplele sunt mama învăţăturii, o să spun de cazul unei prietene, nevoite să scoată o sumă frumuşică din buzunar pentru a acoperi o gafă a celor de la Finanţe, de care s-au spălat pe mâini cu nonşalanţă. Deci, nu numai că nu şi-au cerut scuze pentru greşeală, dar nici măcar nu au recunoscut că încurcătura de la ei a pus-o la cheltuială inutil pe amica mea. Cam ăsta este nivelul în prezent şi lucrurile nu se vor schimba prea repede nici în viitorul apropiat dacă doar ne uităm la televizor şi ne plângem de milă. Nu mai spun de cazul familiei Bordei, umilită în repetate rânduri doar pentru că a îndrăznit să se pună cu sistemul şi să ceară ceea ce autorităţile sunt obligate prin lege: ridicarea câinilor vagabonzi de pe străzi. Ar fi incorect să spunem că nu s-au făcut paşi spre ceea ce vrem să fie instituţiile publice în raport cu cetăţeanul, dar ei sunt prea mici şi firavi. Simţul civic la nivelul comunităţii nu este încă suficient de dezvoltat, pentru a fi activat ori de câte ori este nevoie, nu doar în cazuri dramatice, de genul tragediei de la Colectiv. Avem practic de-a face cu o adevărată încrengătură de personaje, pe care le unesc frustrarea şi prejudecăţile, şi ştim foarte bine ce păţesc cei care se pun cu sistemul. Când însă schimbarea se produce încet, aproape insesizabil, cei care o fac devin sistemul, iar asta trebuie să fie ţinta noastră.

Lasă un comentariu