Vineri, 29 Iunie 2012 07:34

Despre Nicolae, de acum numai de bine

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Indiferent de sentimentele şi opiniile gălăţenilor vizavi de fostul primar al Galaţiului, de activitatea sa ca edil şi de felul în care s-a prezentat ca om, de acum comentariile nu-şi mai au rostul. Avem un alt edil al Galaţiului în mâinile căruia stă acum soarta acestui oraş.
M-am întâlnit ultima oară cu Nicolae în ziua alegerilor, când se îndrepta alene spre secţia de votare, cu mâinile la spate, ca un pensionar făr' de griji. Mi s-a părut împăcat, eliberat, chiar mulţumit de noul lui statut. Dincolo de animozităţile dintre noi, l-am apreciat ca om. Iar noi toţi, vrem sau nu vrem, trebuie să recunoaştem că Dumitru Nicolae are locul lui în istoria Galaţiului. Municipalitatea a publicat de-a lungul timpului câteva cărţi de prezentare şi acolo sunt trecute pentru posteritate numele tuturor edililor oraşului. Nicolae va face parte dintre ei, aşa cum face parte şi Eugen Durbacă, în ciuda faptului că multora nu le-a plăcut prestaţia lor ca primari. Sunt convinsă că şi ceilalţi primari ai oraşului de la Dunăre au avut contestatari, numai că timpul şterge lucrurile care nu au fost cu adevărat dezastruoase şi rămâne pentru eternitate doar evidenţa: au fost primari, unii mai mulţi ani, alţii mai puţini. Nicolae a fost la cârma oraşului 12 ani. Nu a fost numit pe această funcţie, ci ales. Cu mai multe sau mai puţine voturi, gălăţenii i-au dat aceste mandate. Nicolae nu a venit de pe Marte ca şi candidat la această funcţie, ci a fost desemnat de un partid, în speţă PSD, indiferent cum s-a numit el înainte. Nicolae are datoria de a fi recunoscător partidului şi gălăţenilor pentru cei 12 ani de primărie, chiar dacă acum, în liniştea de după, va ajunge la concluzia că nu a meritat sacrificiul şi zbaterea din aceşti ani. În aceeaşi măsură, gălăţenii şi PSD trebuie să-i poarte respectul pentru efortul depus, chiar dacă s-ar fi aşteptat la rezultate mult mai spectaculoase. Din păcate, la aproape două săptămâni de la alegeri, deşi Nicolae şi-a luat adio de la toţi, cedând ştafeta şi la Primărie şi la PSD, nimeni nu a spus o vorbă de mulţumire la adresa lui. Contrar a ceea ce m-aş fi aşteptat, singurele mulţumiri au venit din partea actualului edil, care a mai bifat astfel o bilă albă pe răbojul unde deja am început să-i contabilizez cele bune şi cele rele.
Revin la ultima întâlnire pe care am avut-o cu Nicolae, în ziua alegerilor. Ne-am conversat doar câteva minute şi am recunoscut în el omul pe care l-am cunoscut în 1999 la Consiliul Judeţului. La ieşirea de la urne a trecut iar pe lângă mine. Mă pregăteam să urc în maşină, dar m-am oprit pentru a-mi lua din nou la revedere şi a-i ura sănătate şi... multă linişte. A zâmbit la ideea de a avea zile liniştite, a ezitat puţin şi apoi a spus: „Sigur... de acum... da. Mai ales de ziarişti nu vreau să mai aud”. Nu am avut o replică pe moment, dar o am acum: dacă va mai vorbi cineva de acum înainte despre Nicolae, o va face foarte rar, iar cei care o vor face vor fi cu siguranţă ziariştii. De ce? Pentru că meseria noastră presupune şi să facem apel la trecut pentru a explica prezentul şi pentru a prefigura viitorul. Tot ziariştii vor fi aceia care, poate peste ani, poate mai devreme, le vor aminti politicienilor că în Galaţi a existat un primar pe nume Dumitru Nicolae, care a condus oraşul timp de 12 ani şi care merită un gest de recunoştinţă: un titlu onorific, un loc anume care să-i poarte numele... Poate nu acum, când încă mai există resentimente, dar poate nici prea târziu...

Mai multe din această categorie: « Momentul zero Avem corupţi, dar nu la închisoare »

Lasă un comentariu